Probleme pentru ciobanii sibieni - Vânătorii au liber să le împuște câinii după noua lege. Pășunatul a fost interzis după 6 decembrie!

ciobaniOierii din Sibiu și din întreaga Românie sunt total nemulțumiți de noua lege a vânătorii. Două puncte din aceasta îi neliniștește extrem de tare. Legea nr. 149/2015 le interzice pășunatul după data de 6 decembrie și  să aibă mai mult de 3 câini la turmă în zona de munte, doi în zona de deal și unul în zona de câmpie.

Oierii din Sibiu și întreaga țară vor participa pe 15 decembrie la un miting de protest în București, împotriva acestei legi.

Probleme pentru ciobanii sibieni - Vânătorii au liber să le împuște câinii după noua lege. Pășunatul a fost interzis după 6 decembrie!

Organizarea protestului inițiat de crescătorii de ovine a intrat în linie dreaptă. Oierii au depus documentația de autorizare a mitingului de marțea viitoare, de pe 15 decembrie, și așteaptă o soluționare rapidă a problemelor lor în Parlamentul României.
Marcel Andrei, președintele Sindicatului național al crescătorilor de ovine și caprine din România, a citit declarațiile ministrului Achim Irimescu referitoare la Legea vânătorii și nemulțumirile oierilor. Fermierul sibian precizează însă că, din păcate, ițele acestui act normativ pot fi descurcate doar în Parlamentul României.
“Domnul ministru nu are vreo putere în acest moment față de această lege care este organică. Doar de la Parlament se poate modifica. Această lege practic interzice dreptul la proprietate, ne impune să avem cel mult trei câini la turmă și ne interzice să ne pășunăm animalele pe propriile terenuri agricole după data de 6 decembrie, până la finele lunii aprilie”, spune Marcel Andrei, președintele Sindicatului național al crescătorilor de ovine și caprine din România, conform agrointel.ro.
El a confirmat că ieri au fost depuse și actele pentru autorizarea de către autoritățile competente a mitingului ce va avea loc marți, pe 15 decembrie, în fața Parlamentului României.

Tensiuni între vânători și oieri în toată țara. Le împușcă constant câinii!
Oierii au sesizat tot mai des în mediul online dar și în presa locală că există numeroasă situații în care crescătorii de oi și-au găsit câini împușcați. Cu legea de partea lor, vânătorii nu pot fi trași la răspundere dacă la o stână de munte, de exemplu, numărul de câini este mai mare de trei. “Acest lucru poate duce la acte de violență pentru că un crescător ține enorm de mult la câinele lui care practic îi păzește stâna și îl păzește și pe el. Mi s-au semnalat situații că vânătorii împușcă câinii chiar sub ochii ciobanilor și atunci se pot trezi că aceștia sar cu ghioagele pe ei pentru că un câine este ca un copil pentru oier. Nu trebuie să se ajungă aici”, a declarat Marcel Andrei.

Dacă nu vor fi luați în seamă, oierii amenință cu blocarea arterelor de circulație
Statul scoate la licitație fondurile de vânătoare practic de pe terenurile oierilor, spune Marcel Andrei.
În schimb, pe aceași pământ pe care plătesc impozit anual, ei nu își mai pot duce oile în perioada 6 decembrie – 24 aprilie. “Noi plătim impozite pe aceste terenuri. Toată legea a fost schimbată anapoda. Este normal ca vânatul să fie protejat dar mi se pare că legea nu este dată pentru vânat ci mai degrabă pentru vânători”, ne-a mai spus oierul.

Peste 4.000 de oieri merg la București
Acesta a precizat că pe 15 decembrie peste 4.000 de ciobani vor protesta în fața Parlamentului iar dacă legea nu va fi schimbată se va trece la blocarea arterelor de circulație în perioada următoare.
“Dacă protestul era programat după Sărbători cu siguranță numărul trecerea de 5.000. Dar acum sunt fiecare cu treburile lui. Plus că sunt mulți care ar veni la București dar nu își pot lăsa treburile de la stână. Dar dacă nu primim niciun semnal atunci vom trece la blocarea arterelor de circulație”, ne-a mai spus Marcel Andrei.

Ce prevede exact Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:
a) popularea fondurilor cinegetice cu exemplare bolnave, degenerate sau provenind din crescătoriile de vânat destinate altor scopuri;
b) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul forestier;
c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie;
d) tulburarea liniştii faunei cinegetice în perioada de înmulţire şi creştere a puilor;
e) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;
f) deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică;
g) distrugerea sau degradarea instalaţiilor vânătoreşti de orice fel ori a culturilor pentru vânat;
h) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoţitori de turme sau cirezi în fondurile cinegetice, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi;
i)circulaţia persoanelor însoţite de câini fără a fi purtaţi în lesă, în afara căilor de circulaţie publice din fondurile cinegetice, cu excepţia vânătorilor, poliţiştilor, jandarmilor şi îngrijitorilor de animale;
k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei;
l) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole sau silvice a substanţelor chimice toxice pentru fauna cinegetică, fără luarea măsurilor de protecţie a acesteia şi respectarea normelor tehnice de utilizare a lor;
s) abandonarea câinilor şi altor animalele domestice în fondurile cinegetice;
ş) lăsarea în libertate a animalelor domestice sau a metişilor acestora, în scopul sălbăticirii.
Sursa: agrointel.ro foto: arhiva

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Dvs stiti cata treaba face un caine de stana..??? Aceasta este o lege impotriva producatorilor autohtoni, ca sa cumparam branza numai de la hypermarketuri. Rusine sa va fie! Si rusine in primul rand pentru motivatia acestei legi!! Sa nu reduca iepurii si caprioarele ca sa aiba cum sa le impuste vanatorii!!! Vanatoarea de placere este cea mai mare crima impotriva naturii salbatice, iar cei care o fac niste complexati impotenti!!! Un barbat adevarat nu ucide de placere!

  2. Oierii nu sunt nici ei niste … „mielusei”. Ar trebui sa se ia masuri si impotriva lor. Un element foarte important este acela ca oierii, pentru ca dulaii sa apere mai bine turma si sa nu leneveasca, hranesc insuficient cainii de la stana. Din aceasta cauza cainii de stana se organizeaza in haite si vaneaza animale salbatice cum ar fi caprioare, iepuri si chiar si pui de urs.