2015_12_01lansaredecarte_preview

Cunoscuții ziariști Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu își vor lansa la Sibiu volumul „Miracolul din noiembrie” – povestea fantastică a alegerilor din 16 noiembrie 2014, care au salvat România de la o sinucidere istorică.

Întâlnirea va avea loc duminică, 6 decembrie 2015, de la ora 12.30, la Librăria Habitus (Piața Mică 4).
De asemenea, Grigore Cartianu va vorbi despre Decembrie 1989, eveniment pe care l-a tratat în patru volume și un film.
Dezbaterea va fi interactivă, cei doi invitați răspunzând întrebărilor publicului, și va fi urmată de o sesiune de autografe. Cei interesați vor avea la dispoziție șapte cărți din seria de autor Grigore Cartianu, precum și filmul (pe DVD) „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”.

Grigore Cartianu (46 de ani) este unul dintre cei mai populari ziarişti din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este Ombudsman al grupului de presă Adevărul Holding și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.
Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.
A publicat 8 volume, vândute într-un tiraj total de peste 330.000 de exemplare.

Laurențiu Ciocăzanu (47 de ani) este una dintre vocile oneste și credibile ale mass-media din România. A debutat în presa scrisă la scurt timp după prăbușirea regimului comunist. S-a șlefuit ca ziarist la BBC România, dar vârful carierei l-a găsit ca redactor-șef adjunct laEvenimentul zilei (2001-2006), apoi redactor-șef la Adevărul (2006-2008) și director editorial al publicațiilor Adevărul Holding (2008-2010).
A încercat o experiență antreprenorială în Spania, timp de un an și jumătate, apoi a revenit la marea sa pasiune: presa din România. Este invitat permanent al mai multor canale TV.
În primăvara anului 2015 a debutat ca autor de carte, publicând volumul “Miracolul din noiembrie”, alături de Grigore Cartianu.

Ultima oră