felicia filip, monica anghel și mulți alții susțin la un super concert de crăciun la sibiu

felicia filpMonica Anghel, Felicia Filip, Nico, Radu Nechifor, George Miron, Andrei Tudor șI Grupul Vocal Acapella concertează în 6 decembrie, la Sala Thalia. Accesul spectatorilor la Christmas Gala Concert este gratuit, însă în limita locurilor disponibile.

Sibienii vor avea parte în acest sfârșit de săptămână de o surpriză greu de găsit în peisajul muzical românesc. Un concert ce aduce pe aceeași scenă voci din aproape toate palierele muzicale, care pleacă de la minunata voce de operă a Feliciei Filip până la vocea inconfundabilă a Monicăi Anghel. „Dragii mei, mă bucur enorm de fiecare dată când vin la Sibiu pentru a cânta. M-am bucurat enorm și pentru colaborarea pe care am avut-o cu Teatrul Național Radu Stanca, dar acum bucuria este specială, pentru că sunt invitată să fac parte din spectacolul prietenilor mei, George Miron și Acapella. Aștept cu emoție acest eveniment pentru că vibrez la tot ceea ce cântă ei, sunt speciali cu toții, au un repertoriu deosebit iar când îi ascult cântând îmi trec prin minte amintiri din copilărie. Ne vedem la concert pe data de 6 decembrie și aștept să îmi spuneți voi ce sentimente minunate vă va transmite acest concert eveniment”, spune Monica Anghel.
Christmas Gala Concert este o inițiativă a asociației Vocart și va reuni sub luminile rampei artiștii Felicia Filip, Monica Anghel, Nico, Radu Nechifor, Andrei Tudor, George Miron și Grupul Vocal Acapella, un „obișnuit” al perioadei de sărbători în orașul Sibiu. Concertul va avea loc în data de 6 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia „Sunt foarte încântat să fiu parte a acestui proiect, cu atât mai mult cu cât nu sunt la prima colaborare cu cei din grupul vocal Acapella. Cred că până acum toate colaborările noastre s-au bucurat de un real succes și sunt încrezător că și de această dată vom ajunge la inimile publicului. Totodată, sunt nerăbdător și onorat să ma aflu pe scenă pentru a doua oară alături de doamna Felicia Filip și am încredere că vom crea un moment muzical remarcabil împreună. Mă aștept ca sala Thalia să fie neîncăpătoare iar acest concert să fie doar începutul unui proiect de succes și de lungă durată”, spune sibianul Radu Nechifor. acapella 2„Mă bucur că și anul acesta voi colabora ca și în anii precedenți, alături de grupul Acapella condus de George Miron la evenimentul „Christmas Gala Concert” Acapella & Friends. Alături de prietenii mei de la Acapella, anul acesta voi avea plăcerea de a-i avea alături pe scena pe câțiva dintre cei mai de seama artiști ai scenei muzicale românești: soprana Felicia Filip, Monica Anghel – vedeta incontestabilă a muzicii ușoare românești, compozitorul și muzicianul de excepție Andrei Tudor, binecunoscutul naist și orchestrator Radu Nechifor, cât și orchestra Filarmonicii din Sibiu”, spune Nico. Compus din absolvenți și studenți  ai instituțiilor muzicale din România, grupul vocal Acapella a susținut de-a lungul anilor numeroase concerte în țară și străinătate, reprezentând România la concursuri și festivaluri internaționale, unde a obținut premii importante.
Accesul spectatorilor la Christmas Gala Concert este gratuit, însă în limita locurilor disponibile.

Ultima oră

Comentariul meu