Antrenorul Dan Fleșeriu a anunțat după meciul cu Dinamo că CSU Sibiu a decis să renuțe la serviciile unuia din jucătorii pe care îi avea în lot. Klassen a plecat de la Sibiu, CSU despărțindu-se astfel de jucătorul care a avut cele mai slabe evoluții în acest tur.
Chiar dacă s-a încăpățânat să îl țină în lot, Dan Fleșeriu a trebuit să renunțe la jucătorul care a avut probabil cea slabă evoluție dintre baschetbaliștii pe care CSU i-a avut în lot în meciurile disputate până în prezent în actuala ediție de campionat.
Chiar dacă a motivat despărțirea de Klassen ca fiind una datorată faptului că financiar CSU nu și-ar fi permis să îl mai țină, Fleșeriu a ținut cont mai mult ca sigur și de faptul că baschetbalistul căruia i-a dat extrem de multe șanse, nu s-a ridicat deloc la nivelul așteptărilor.
”În ceea ce îl privește pe Marek Klassen, acesta a făcut vineri ultimul antrenament alături de echipa noastră. A plecat de la echipă, nu ne puteam permite financiar să ținem 7 jucători și din acest motiv a trebuit să renunț la el. Îmi pare foarte rău pentru că mă ajuta extrem de mult la antrenamente. Meciurile acestea sunt rezultatul antrenamentelor pe care le facem. Îi urez mult succes lui Marek, este în Germania, sper să își găsească echipă și să demonstreze că ar fi meritat și la noi să joace”, a spus Dan Fleșeriu după meciul cu Dinamo. foto: csusibiu.ro