Până acum, acesta e numărul tinerilor uciși de-un spectacol terifiant! Astăzi, la ora la care scriu. Lista celor care și-au pierdut viața sau sunt pe cale să și-o piardă poate continua. Contingentul Colectiv al marilor arși nu s-a încheiat.
Cu toții, cei care asistăm neputincioși la această prelungire a tragediei din 30 octombrie, nu vom avea parte de liniște, cât timp știrile vor începe în limbajul sec al statisticii: „Încă un...”
În ultimul timp, știrile rele s-au „amestecat” între ele – arșii plecați în veșnicie, cu sălbaticele atacuri de la Paris… În acest vacarm informațional, știrile bune, cu arșii stabilizați (prin eforturile supraomenști ale medicilor, asistenților și infirmierilor români, dar și din alte spitale europene) trec aproape neobservate.
Cu morții lor, cei prinși în holocaustul bucureștean din 30 octombrie nu ne lasă să-i uităm. Avem și noi o dată calendaristică fatală, ca americanii și, mai nou, ca francezii. Iată, am putea spune, ne-am aliniat la marile încercări globale ale începutului de secol și mileniu.
Se întâmplă, în viața asta: ceva prevestește un alt ceva. Treizeciul brumărel românesc pare că a prezis Treisprezecele brumar franțuzesc, așa cum el însuși pare că a fost prezis de polițistului căzut la datorie!!!, într-o groapă din Capitala României. Așa se leagă zilele rele, în memoria omului… Zilele bune se uită repede.
Culmea!, omenirea trăiește cu viața pre viață mergând. Câți mai văd moartea doar ca o trecere de la o viață, la o altă viață? Rațiunea spune: totul e aici, începutul și sfârșitul. Ne naștem și murim! Simplu. Ca orice traseu vital. Însă, doar cei care cred știu că toate suferințele lumii pot fi sfințite.
Tinerii nu mor și nici nu se sinucid, pentru că vor să se distreze. Ci pentru că sunt gata să adopte orice mod de viață, altul decât cel pregătit de lumea în care, vor nu vor, sunt obligați să trăiască. Uneori, varianta lor de viață duce la moarte. Sau provoacă moartea altora. Ca în cazul tinerilor jihadiști. Dar cât de tânăr trebuie să fii, ca să înțelegi că nu poți ucide chipul lui Dumnezeu?
Tragediile se țin lanț, de-o vreme. Victimele sunt acei tineri care se simt abuzați de-o societate ce nu le promite nimic de „Doamne, ajută!”, și nu se pot obișnui cu ea. Dar ce face societatea, pentru a-i ajuta să nu cedeze provocărilor ei bolnăvicioase? Care societate? A noastră, în care arivismul celor puternici domină, iar cinismul s-a instalat confortabil între toți oamenii. Tabloul social general e trist, când se apropie limita răbdării.
Exercițiu de imaginație: nu vi se pare că vinerea lui Goodbye To Gravity, cu a lor The Day We Die, și vinerea lui The Eagle of Death Metal, cu a lor Death by Sexy, au ceva în comun, pentru civilizația în care trăim? Ceva provocator și atractiv? Mortal, de atractiv.