video – romi mutați din bordeie în containere în nordul județului sibiu. trăiau în condiții groaznice!

bordeiAproximativ 40 de persoane care își duceau traiul de zi cu zi, în bordeie de pâmânt la Blăjel, au de câteva zile condiții decente de trai. Aceștia au fost mutați în câteva containere donate de Crucea Roșie din Austria.

Viaţă nouă pentru 40 de nomazi care trăiau în bordeie, în judeţul Sibiu. Crucea Roşie din Austria le-a dus containere complet mobilate. Au chiar şi un birou la care să poată învăţa cei mici. Tot acest confort l-au primit în schimbul promisiunii că îşi vor trimite copiii la şcoală, anuntă stiri.tvr.ro.
Cristian are o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 5 luni. S-a născut ca şi ei într-un bordei lângă comuna Blăjel.
Întreaga comunitate de nomazi a văzut pentru prima dată în viaţă cum arată un pat cu saltea.
Viaţa lor se schimbă acum datorită unor persoane din Austria şi Norvegia care le-au donat 8 containere complet mobilate cu paturi, sobe şi măsuţe de scris. În zilele următoare le vor fi instalate şi panouri solare pentru electricitate.
Investiţia de peste 50 de mii de euro a fost suportată, integral, de partenerii externi. Primăria din localitate a refuzat să sprijine acest proiect.
Cei peste 20 de copii care vor locui în containere vor merge pentru prima dată la şcoală. Una construită tot de norvegieni şi austrieci. Acolo vor primi şi masă caldă şi vor putea face şi baie.

Sursa info: stiri.tvr.ro

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Bravo pentru inițiativă dar să nu vă mirați dacă o să veniți peste câteva luni și o să vedeți că au tăiat paturile și le-au pus pe foc…că n-au ce face foc, domne!!