După atentatele teroriste de vineri, 13 noiembrie, Statul Islamic a dat publicității un document intitulat „Comunicat despre atacul binecuvântat de la Paris, asupra Franței”:
„Într-un atac binecuvântat, ale cărui țeluri au fost facilitate de Alah, un grup de soldați credincioși ai Califatului a luat drept țintă capitala nelegiuirilor și perversiunilor, cea care poartă stindardul crucii în Europa, Paris. (…) Franța și cei care îi vor urma voința trebuie să știe că vor rămâne ținte ale Statului Islamic”.
Acest comunicat pare, la prima vedere, o declarație de război în toată regula. Mai ales că vine din partea unui stat fundamentalist-religios, autointitulatul Califat al Statului Islamic. Împotriva cui? În primul rând, împotriva Franței, una din țarile care au lansat atacuri aeriene asupra Califatului. În al doilea rând, împotriva lumii creștine solidare cu Franța, în susținerea „stindardului crucii”. Evident, simbolul creștinismului. Aspectul cel mai dramatic este însă că declarația a urmat măcelului, de vineria trecută, seara, din Paris, fiind practic „antesemnată” cu sângele victimelor.
În realitate, avem de-a face cu o falsă declarație de război. Nu poți să ucizi oameni și apoi să spui că a fost un act binecuvântat în numele lui Alah (Dumnezeu). Așa ceva nu poate pretinde un credincios, ci doar acela pentru care violența extremă este subterfugiul lașității. Dumnezeu nu-și ucide creația. Crimele de la Paris descalifică orice pretenție a ISIS de-a îmbrăca în haine religioase un carnagiu. Ce a făcut la Paris, la fel ca în cazul avionului rusesc doborât în Sinai, sunt crime împotriva umanității.
Nu putem fi însă la fel de categorici cu slăbiciunile marilor puteri, ce au permis desfășurările oarbe și lașe ale forței Statului Islamic. Neînțelegerile, pe seama zonelor de influență, dintre marile puteri, împreună cu pretenția nerealistă a acestora de a instaura democrații acolo unde forța brută dictează drepturile omului, libertățile sunt vorba-n deșert, femeile sunt „accesorii” ale bărbatului, iar absolutismul religios taie și spânzură, au creat monstrul cu două chipuri, Al Qaeda și ISIS.
Terorismul nu poate confirma nici teoria „ciocnirii civilizaților” a lui Samuel Huntington, din 1993, conform căreia conflictele globale, de după „războiul rece” dintre democrații și dictaturile comuniste, vor fi pe liniile de demarcație ale civilizațiilor culturale și nu vor avea motivații clasice, ideologice sau economice. Terorismul nu este mijloc de cultură, ci de tortură. Conflictele lui cu condiția umană și cu regimurile deschise sunt ireconciliabile, pentru că terorismul are o singură politică: forța brută.
La Paris, în vinerea neagră, 13 noiembrie, a anului de grație 2015, s-a produs un act de-o violență nemaiîntâlnită asupra unor oameni neînarmați. Și pentru prima oară, după știința mea, în conflictul dintre organizațiile jihadiste și Occident, actul a fost motivat în termeni morali-religioși. Dar motivația este ea însăși un act terorist asupra intelectului uman, căci uciderea în masă este o crimă cu premeditare împotriva umanității, nicidecum un atac binecuvântat de Alah împotriva nelegiuirilor și perversiunilor, într-o capitală ce poartă stindardul crucii în Europa.
Totuși, poate se va dovedi că a avut dreptate cine a spus: secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Dar, cu siguranță, nu prin voința omului, ci a lui Dumnezeu. Sau Alah, căci totuna-i.