Miercuri se anunță o zi interesantă și plină de emoții pentru proprietarii a patru cluburi și pub-uri, cunoscute din oraș. ISU și OPC au făcut controale în weekend și au împărțit amenzi record. ISU a dat amenzi de peste 400.000 în timp ce OPC a dat sancțiuni de peste 71.000 de lei. Ambele autorități însă urmează cel mai probabil să închidă miercuri patru locații cunoscute din oraș.
ISU a organizat și desfășurat 10 acțiuni de control la unităţile de alimentaţie (baruri, discoteci, cluburi) din municipiul Sibiu.
Pe timpul desfășurării acestor activități s-au constatat 29 de deficienţe, din care una a fost înlăturată pe timpul controlului. Ca urmare a neregulilor constatate s-au aplicat un număr 16 sancțiuni, cuprinzând 7 avertismente și 9 amenzi în cuantum de 401.000 lei.
OPC-ul a verificat 28 de agenți economici de tip bar, club, discotecă, cafenele și pub-uri. Și în acest caz inspectorii de la Protecția Consumatorului au dat amenzi de peste 71.000 de lei. ”Un număr de 22 de acțiuni au fost finalizate cu sancțiuni și avertismente. În cazul a patru unități urmează ca cei de acolo să vină miercuri la sediul OPC pentru lămuriri suplimentare. Este foarte posibil ca activitatea acestora să fie suspendată pentru deficiențele găsite”, a spus Amalia Cindrea, șefa OPC Sibiu pentru oradesibiu.ro.
VEZI ȘI: Controalele din cluburi și puburi: DOUĂ sunt VIZATE PENTRU ÎNCHIDERE și amenzi de SUTE DE MII de lei!
Patru cluburi și pub-uri vor fi închise
Surse de încredere au declarat pentru Ora de Sibiu că unitățile vizate pentru închidere de către OPC sunt două unități de tip club&pub și două de tip bar&pub. Și ISU are în vizor închiderea a cel puțin două locații controlate în weekend-ul trecut.
VEZI ȘI: PROTEST PUBLIC al celor de la COTTON Pub: SUNTEM PÂNDIȚI ȘI AMENDAȚI aproape zilnic!
VEZI ȘI: Încă un club sibian S-A ÎNCHIS. Sâmbătă seară CONTROALE în toate locațiile din județ!
Dintre locațiile verificate în cele două zile, două nu au primit amendă, dar sunt pasibile cu închiderea, reprezentanții legali ai acestora fiind invitați să vină la ISU Sibiu pentru clarificări și lămuriri. ”Nu am închis nici un local, dar asta nu înseamnă că nu vom închide. Avem două chemări ale administratorilor în cazul a două unități. Ei au fost înștiințati să vină miercuri la ISU pentru clarificări și dacă nu vor aduce anumite dovezi concrete, unitățile sunt pasibile de închidere. Noi am făcut controale și s-au notat toate deficiențele constatate”, a explicat zilele trecute șeful ISU Sibiu, pentru oradesibiu.ro.
Vom reveni cu detalii legate de evoluția situațiilor celor patru locații, pe parcursul zilei de miercuri.