Vremea pentru următoarele trei săptămâni. Când vine prima zăpadă!

sibiu centru iarnaAdministraţia Naţională de Meteorologie a informat marți Guvernul că nu sunt semne că va ninge prea curând în cantități însemnate în România. În estimarea făcută pe următoarele două săptămâni, se arată că ploile se vor abate asupra țării, dar vremea va fi caldă. Cât despre zăpadă, aceasta își va face apariția doar în zonele înalte. La Sibiu vom avea parte de ploaie și burniță în apropierea datei de 1 decembrie.

Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, a convocat o videoconferinţă cu prefecţii şi instituţiile implicate în pregătirea de iarnă, la sediul MAI, iar concluzia acestor discuţii a fost aceea că deocamdată nu sunt întrunite condiţiile pentru instalarea iernii.
„În perioada imediat următoare, 10-24 noiembrie, probabilitatea pentru ninsori este extrem de redusă, exceptând zona înaltă unde pot să apară lapoviţe sau ninsori foarte slabe. Începând cu 24 noiembrie, se răceşte puţin, dar probabilitatea pentru precipitaţii mixte este în continuare redusă, mai ales pentru zona de centru şi nord a ţării”, a spus directorul ANM, Ion Sandu, participant la întâlnire.
El a explicat că iarna se instalează dacă sunt înregistrate temperaturi negative noaptea tot timpul, iar ziua temperaturi apropiate de zero.
„Aceste condiţii, din informaţiile pe care ANM le deţine în acest moment, pot să apară după 2 decembrie. Prin urmare, până în 2 decembrie poate să ningă în zona de munte şi slab la munte şi deal, dar nu sunt îndeplinite condiţiile pentru instalarea iernii”, a mai spus Sandu.

ESTIMAREA ANM PENTRU INTERVALUL 9 – 22 NOIEMBRIE

TRANSILVANIA
În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 12…16 grade şi ale minimelor de 5…8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 8…10 grade şi minime de 0…2 grade, mediat pe regiune, fiind de aşteptat şi valori nocturne negative, în special în zonele depresionare.
Vor fi ploi slabe sau burniţe pe areale restrânse la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămînă, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

BANAT
În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 15…17 grade şi ale celor minime de 7…9 grade. Spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la sfârşitul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 10…12 grade şi minime de 2…5 grade, mediat pe regiune.
Vor fi ploi slabe sau burniţe cu caracter local la începutul intervalului, dar şi după data de 17 noiembrie.

CRIŞANA
Intervalul va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că vor fi, în medie regională, temperaturi maxime de 14…16 grade şi minime de 6…8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime termice de 9…12 grade şi minime de 2…4 grade, medii regionale.
Se vor semnala local burniţe sau ploi slabe la începul intervalului şi din nou după data de 17 noiembrie.

MARAMUREŞ
În primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 12…14 grade şi ale minimelor de 6…7 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu maxime termice de 8…10 grade şi minime de 1…4 grade, mediat pe regiune.
Vor fi ploi slabe sau burniţe local la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămână, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

MOLDOVA
Până la sfârşitul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an, media temperaturilor maxime urmând a fi de 14…17 grade, iar a minimelor de 5…9 grade. Ulterior, vremea se va răci, însă temperaturile estimate nu vor coborî sub cele climatologic specifice perioadei, cu medii regionale de 8…12 grade ziua şi 2…4 grade noaptea.
Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţă va fi mai mare în jurul datei de 10 noiembrie şi în perioada 17-18 noiembrie.

DOBROGEA
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14…17 grade şi minime de 7…10 grade. Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime termice de 10…14 grade şi minime de 4…6 grade, medii regionale.
Probabilitatea de ploaie va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.

MUNTENIA
Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru perioada aceasta din an, cu valori maxime de 16…19 grade şi minime de 6…9 grade, mediat pe regiune, fiind de aşteptat -în după-amiaza de 11 noiembrie- chiar şi valori de peste 20 de grade. Începând cu 15 noiembrie, temperaturile vor scădea, dar vor oscila în jurul mediilor climatologice, respectiv 10…14 grade ziua şi 2…5 grade noaptea.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

OLTENIA
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 15…19 grade şi minime de 7…10 grade. Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime de 10…13 grade şi minime de 2…5 grade, medii regionale.
Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă în cea mai mare parte a intervalului.

LA MUNTE
Vremea mult mai caldă decât ar fi normal în luna noiembrie se va menţine pe parcursul primei săptămâni, când vor fi medii ale maximelor termice de 7…11 grade şi ale minimelor de 2…3 grade. După data de 15 noiembrie, temperaturile vor scădea, dar în general vor oscila în jurul celor obişnuite ale perioadei. Astfel se vor înregistra valori de 3…6 grade ziua, iar noaptea vor predomina temperaturile negative.
Se vor semnala ploi locale la începutul intervalului, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte în cea de-a doua săptămână, în special în jurul datei de 17 noiembrie.

Ultima oră