autostrada sălişte-cunţa demolată înainte de a fi terminată

 

autostrada sibiu orastie 1

Ce nu era gata anul trecut când s-a inaugurat cu surle şi trâmbiţe bucăţica de 22 de kilometri de autostradă dintre Cunţa şi Sălişte nu e gata nici acum. Compania de Drumuri recunoaşte că lucrările de amenajare a scurgerilor şi de stabilizare a zonelor afectate de alunecările de teren nu au fost încă realizate în totalitate. Între timp, 200 de metri de autostradă au fost demolaţi şi vor fi reconstruiţi, după ce s-a descoperit apă la doar câţiva metri sub asfalt. De mai bine de două luni şoseaua este închisă circulaţiei.

autostrada sălişte-cunţa demolată înainte de a fi terminată

Lucrările prezentate trebuie realizate cât mai urgent pentru a nu influenţa siguranţa circulaţiei. Asta au scris cei de la Drumuri pe 13 noiembrie 2014 în procesul de predare – preluare a celor 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte.
Era vorba tocmai despre finalizarea obligatorie, până la finalul lunii noiembrie a anului trecut, a lucrărilor la rigole şi a şanţurilor de colectare a apei, dar şi a consolidărilor în trei zone afectate de alunecări de teren. Într-un răspuns pentru Digi24, Compania de Drumuri recunoaşte că o parte din ce trebuiau să facă drumarii nu este gata nici acum, la un an de la inaugurarea autostrăzii. De exemplu, italienii de la Impregilo au realizat 55% din consolidarea zonelor unde terenul a luat-o la vale. Până la finalul lunii trecute, realizaseră doar 16% din bazinele care să reţină apa, doar 79% din şanţurile de colectare a apelor pluviale şi doar 15% din rigole.
Şefii de la Drumuri îi acuză pe italieni că au lucrat prost şi că au tergiversat lucrările:
Antreprenorul, adică firma italiană Impregilo, nu a respectat termenele şi măsurile convenite, ritmul de lucru fiind nesatisfăcător, mai mult decât atât, au tergiversat demararea acestora, pentru ca în final în data de 18 iunie 2015 să suspende execuţia lucrărilor.
Narcis Neaga, directorul general al CNADNR spune: (Impregilo – n.red) Nu tratează cu seriozitate această problemă. Nu se ţine de termene, nu se ţine de ce promite.
Acum autorităţile caută soluţii nu doar pentru continuarea lucrărilor, ci şi pentru refacerea autostrăzi pe porţiunea de 200 de metri care a fost demolată. Iulian Matache, ministrul Transporturilor, a cerut în urmă cu trei săptămâni, să discute cu şefii constructorului italian. Deocamdată şefii de la Roma ai drumarului cu afaceri mondiale de două miliarde de euro nu au venit în România.
Iulian Matache, ministrul interimar al Transporturilor : Atâta timp cât lucrarea nu este recepţionată, nu consider că trebuie să plătească CNADNR sau Ministerul Transporturilor niciun ban.
Între timp, şefii de la Drumuri au anunţat că au depus o plângere penală împotriva italienilor. În acelaşi timp, pe masa şefului de la Transporturi un raport al Corpului de Control îi identifică şi pe responsabilii din cadrul CNADNR, vinovaţi că am ajuns să închidem pentru reparaţii o autostradă abia inaugurată. Demisia Guvernului şi evenimentele din ultima perioadă au făcut ca raportul să nu fie încă publicat.
Stadiul lucrărilor la final de octombrie
Execuţia lucrărilor de consolidare în zonele cu alunecări 55%
Bazine de retenţie a apei 16,22%
Şanţurile de colectare a apelor pluviale : 79%
Casiuri de descărcare a apelor către şanţuri 15,19%
Decantoare şi separatoare de grăsimi 14,29%
Lucrările la podeţe pentru racordarea la sistemul de scurgere a apelor 5,45%
Asigurarea descărcării scurgerii apelor din podeţe către decantoare şi separatoare de grăsimi 55,45%
*stadiul la 20 octombrie 2015

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică