Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a lansat în joia săptămânii negre, a începutului de noiembrie, o expresie ce a stârnit multe comentarii. Într-un comunicat oficial, dedicat tragediei din clubul Colectiv, după ce își exprimă condoleanțe pentru victimele tragediei, ambasadorul spune că „aplaudăm exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire şi îi încurajăm pe toţi românii să rămână implicaţi în procesul civic”. Sublinierea îmi aparține, pentru că această parte a comunicatului a fost întoarsă pe toate fețele. Unii cred că este o depășire a atribuțiilor diplomatice, pentru că dl Klemm s-a „amestecat în treburile noastre interne”.  Chiar fostul președinte, Traian Băsescu, a afirmat că stilul acesta băgăreț în treburile interne l-au folosit americanii în „primăvara arabă”. În Egipt, de exemplu. După care, a precizat Băsescu, „în locul lui Mubarak au venit Frații musulmani care au adus Sharia la putere”. Alți comentatori, dimpotrivă, spun că nici pe departe nu e vorba de așa ceva, din partea ambasadorului SUA. Americanii știu ce înseamnă libertatea de exprimare și procesul civic. A rămâne implicat în procesul civic nu înseamnă, pentru ei, îndemn la răzmeriță, ci pur și simplu să rămâi conectat la mișcarea civică, prin care orice democrație poate evolua, susținută de drepturile fundamentale ale cetățeanului.

A fi sau a nu fi implicați în „procesul civic”

Pentru prima categorie de interpreți ai textului ambasadorului SUA, președintele Johannis a accentuat mesajul instigator al dlui Klemm, prin preluarea aproximativă a acestuia, duminică seara. Într-adevăr, după „baia de popor” din Piața Universității, președintele a postat pe facebook următorul text: „Am fost în seara aceasta în Piața Universității (…) Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați (…)”. Iată, deci, un subiect nou apărut, în contextul prelungirii crizei politice și a perioadei dramatice de după „Holocaustul”, din Colectiv. Un subiect de care chiar nu aveam nevoie, dar care poate stârni noi dispute pe micile ecrane, dacă nu chiar și în „stradă”.

Nu cred că emoția îi determină pe criticii lui Hans Klemm să considere mesajul său o instigare la un  „protest de stradă ilegal”. Pentru că, în termenii corectitudinii democratice, manifestările de protest, din ultima săptămână, au fost ilegale. Cred, mai degrabă, că năravul nostru de-a politiza este mai puternic decât dorința de-a analiza obiectiv o simplă declarație. Pe dl Băsescu îl înțeleg: nu mai e președinte, ci liderul unui partid de opoziție. Drept urmare, trage din orice direcție spre putere. Și totuși, mă așteptam ca înțelepciunea să fie nota dominantă a discursului său public, în această criză. În fond, ambasadorul a folosit expresia „proces civic” referitor la „toți românii”, ceea ce face trimitere directă la societatea civilă.

Într-adevăr, în varianta Johannis, ideea a căpătat un accent oarecum de instigare: „Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați”. Din această frază, se poate înțelege că președintele României i-a îndemnat pe cei din stradă să rămână în continuare protestatari. Practic, să continue forma ilegală de manifestare a nemulțumirilor. Dacă ar fi așa, ar fi foarte grav. Șeful statului însuși acceptă ceea ce interzic legile statului! Asta ne mai trebuia. Nu aveam destule motive de stres, în aceste zile.

Personal, nu cred că Johannis a dorit acest lucru. Cred mai degrabă că a folosit o expresie cu care nu este foarte obișnuit. Cum, de regulă, citește comunicatele prezidențiale, asta nu-l ajută să prindă subtilități lingvistice, mai ales dacă e vorba de limba română. Dar important e să le citească cu atenție și să înțeleagă corect orice mesaj. De exemplu, mesajul ambasadorului Klemm nu l-a reținut în forma completă, pentru a nu lăsa loc de interpretări mai mult sau mai puțin forțate.

Dl Johannis n-ar trezi nicio suspiciune, dacă n-ar lăsa impresia că prelungește voit criza politică… de dragul „străzii”. În opinia mea „strada” este o stare de spirit. Ea nu poate face parte dintr-un „proces civic”. „Strada” apare spontan și dispare din motive care mai de care mai neașteptate. Dl Johannis – pentru că n-a avut de-a face cu societatea civilă – făcea mai bine dacă le dădea de înțeles protestatarilor că știe ce vrea, că știe ce este bine pentru țară, pentru a o așeza pe un făgaș de normalitate politică. Evident că normalitatea politică în democrație – „exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire” – presupune „implicare în procesul civica tuturor românilor, exact ce sugerează și ambasadorul Klemm. La fel de evident este că îndemnul de a „rămâne implicați” poate induce „celor prezenți” ideea de-a nu părăsi strada, așa cum se poate înțelege din varianta președintelui României.

Din păcate, dacă „Piața Universității” – 1990, cu toată trăirea pașnică, dar ilegală, a libertății de exprimare, n-a deschis „procesul civic” de formare a societății civile românești, cu atât mai puțin va reuși „Piața Universității” – 2015, la fel de pașnică, dar și ilegală.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Apropo de Dl. PRESEDINTE JOHANNIS, De ce a mers ” DEGHIZAT” in Piata Universitatii si de ce NU LI-SA adesat celor prezeni, pentru ca nu erau pre multi iar dumdealui avea si o”armata” de GARZI DE CORP????

  2. Nu stiu cum sa calific „inpicarea” ambasadorilor straini in TREBURILE INTERNE si EXTERNE ale tarilor in care sunt acreditati??? Insa ceea ce fac unii diplomati si in special ce-l in cauza mi se pare un AMESTEC BRUTAL in treburile interne ale ROMANIEI!!! Vreau sa stiu :cati AMBASADORI ROMANI si-au SPUS CU TARIE PAREREA despre o miscare a „STRAZII” in tara in care sunt acreditati??? Si mai concret : CARE AMBASADOR ROMAN acreditat in SUA a avut PUBLIC a OPINIE in lagatura cu vre-o problema , „NEMULTUMIRE” a poporului AMERICAN?NICI UNA!!! Atuci de ce acest diplomat- si nu este singurul au fost si altii inaintea lui- isi permite acest demers??? De ce pentru ca cei care trebiuie sa-l puna la „COLT” dorm in pace!!!!Cu stima, St.V.