women-on-computer-860x560

Începând cu luna decembrie, la dispeceratul integrat de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu o sa fie prezent şi un dispecer Salvamont, care va prelua solicitările care vin din zona montantă. Sibiul va fi primul judeţ din ţară care va asigura un astfel de dispecerat.

Dispecerul Salvamont va fi la dispecerat până la ora 22, dar, în situaţii excepţionale, când se înregistrează un accident de amploare, acesta va rămâne la dispoziţia dispeceratului cât va fi nevoie. Conform analizei orelor la care se produc accidentele, s-a constatat că majoritatea solicitărilor vin după ora 15, iar după această oră cele mai multe sunt în jur de ora 18 şi 19, chiar ora 20.
„Există o procedură emisă de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului de Interne privind managementul informaţiilor la incidentul montan unde sunt desemnate clar atribuţiile structurilor care intervin în zona montană: Serviciul Salvamont, Jandarmeria montană, ISU, incluzând SMURD-ul, Serviciul de Ambulanţă, Inspectoratul General de Aviaţie. În funcţie de caz, ca şi comandant al acţiunii de salvare este desemnat fie un jandarm montan, fie un reprezentant al Serviciului Salvamont. Procedura prevede ca atunci când este afectată starea de sănătate a victimei, a solicitantului, sau este un rătăcit care are şanse să devină o victimă, să sufere un traumatism, atunci comandantul intervenţiei este desemnat un salvamontist. Când sunt rătăciţi, fără ca starea de sănătate să le fie afectată până la finalizarea intervenţiei, atunci cazul respectiv este gestionat de către jandarmul montan”, a explicat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, instituţie finanţată de către Consiliul Judeţean Sibiu.
Dispecerul Salvamont va putea da toate indicaţiile necesare autosalvării victimei unui accident montan sau indicaţii legate de cum se poate orienta, în caz că e rătăcit. Dispecerii Salvamont Sibiu sunt salvatori montani cu experienţă, cunosc în amănunt zona montană a judeţului Sibiu şi astfel se va reduce timpul de intervenţie. Gestionarea unei situaţii de urgenţă în munte se va face mult mai bine, întrucât colaborarea cu celelalte structuri de intervenţie are foarte mult de câştigat: dispecerul Salvamont are lângă el dispecerul de la ISU care coordonează atât partea specifică – pompieri, protecţie civilă, cât şi SMURD-ul.
În prezent, activitatea Serviciului Public Salvamont Sibiu este asigurată de 16 salvatori montani angajaţi şi de 6 voluntari, printre care se numără un medic chirurg. În echipa Salvamont Sibiu a fost cooptat în urma cu două săptămâni şi alpinistul sibian Lucian Bogdan, cunoscut pentru escaladarea Everestului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică