FOTO – Zeci de familii din Sibiu nu au gaz și dorm în frig de mai bine de două zile. E.ON se spală pe mâini și se disculpă!

bloc tiglariMai multe blocuri de locuințe din cartierul Terezian sunt debranșate de la rețeaua de alimentare cu gaz metan și asta nu pentru că oamenii nu ar fi plătit facturile. E.On le-a tăiat gazul după ce Transgaz a făcut o odorizare suplimentară a gazelor naturale în Sibiu. Zeci de familii stau în frig de mai bine de 48 de ore.

Sibiul a avut parte în 3  noiembrie de o situație specială, în privința alimentării cu gaze naturale. Zeci de oamenii au sesizat atât la dispeceratul E.On Gaz cât și la 112. Cei de la ISU au intervenit de altfel în mai multe zone și au informat și ei pe cei de la E.On de faptul că s-au primit sesizări că în mai multe zone din oraș miroase puternic a gaze.
E.On a ieșit apoi rapid  cu un comunicat de presă prin care a anunțat că de fapt este vorba de o odorizare greșită și neprogramată, efectuată în rețeaua de distribuție de gaze, de către Transgaz.
”Qdorizarea este o componentă a conceptului de siguranţă aplicat în sectorul gazelor naturale şi este realizată în staţiile speciale ale Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, în cadrul activităţilor sale curente sau la solicitarea distribuitorului. E.ON Distribuţie România nu a solicitat odorizarea suplimentară a gazelor naturale pentru data de astăzi (n.r. 3 noiembrie). Conform informaţiilor pe care le avem, mirosul puternic de gaz se explică prin supraodorizarea gazelor naturale cauzată de un defect la instalaţia de odorizare a Transgaz”, se arată într-un comunicat al E.On Gaz.

Au  tăiat gazul și duși au fost
O astfel de situație s-a semnalat și la mai multe imobile din Terezian. Pe strada Țiglarilor la numărul 12, două blocuri au rămas fără gaz încă de marți. Cei de la E.on au venit și au întrerupt furnizarea  din același motiv ca și în alte locuri din oraș și au plecat fără să ofere pe moment vreo informație locatarilor. ”Au venit și au tăiat gazul și au plecat. Apoi nu a mai venit nimeni. Am sunat toți oamenii din bloc la ei și degeaba. Avem copii mici. Nu putem să stăm în frig. E deja a II-a noapte în care noi nu am avut căldură în casă pentru că nu avem gaz. E foarte frig. Nu se poate așa ceva”, spun mai mulți locatari din unul din imobilele afectate și care au rămas fără gaz.contor gaz

Răspunsul E.ON. Se disculpă total
Cei de la E.ON spun într-un răspuns dat pentru Ora de Sibiu, că știu de situație și că s-a acționat în zonă. ”În data de 3 noiembrie a.c., dispeceratul E.ON Distribuţie România a fost sesizat cu privire la posibile scăpări de gaz la imobilul nr. 12 situat pe strada Ţiglarilor din municipiul Sibiu. Echipele de intervenţie au constatat scăpări de gaz pe casa scării la coloana interioară comună de gaz care deserveşte toţi consumatorii imobilului. În consecinţă, pentru a preveni un incident cu posibile urmări grave, în conformitate cu procedurile de siguranţă în domeniul gazelor naturale, a fost necesară sistarea alimentării imobilului”, spun cei de la E.ON.
E.On  spune că toți consumatorii au fost informaţi de către angajaţii companiei în legătură cu ceea ce trebuie să facă în vederea reluării alimentării cu gaze naturale, respectiv contractarea unei firme autorizate în domeniu pentru efectuarea reparaţiilor care se impun. ”Precizăm că în conformitate cu legislaţia în vigoare, instalaţia interioară de gaz este proprietatea consumatorilor/asociaţiei de proprietari şi aceştia sunt responsabili de întreţinerea şi exploatarea în condiţii de siguranţă.
După remedierea problemelor, firma autorizată sau asociaţia de locatari/proprietari trebuie să transmită companiei noastre documentaţia care să certifice că instalaţia a fost remediată de către o firmă specializată şi este sigură pentru consumatori. În lipsa acesteia, E.ON Distribuţie România nu poate să-şi asume reluarea alimentării gazelor naturale pentru un imobil unde s-au depistat scurgeri de gaze”, mai spun cei de la E.On.
Locatarii spun însă că reprezentanții E.On nu i-au informat despre așa ceva. ”Nici vorbă. Am început și noi să mai sunăm în stânga și în dreapta ca să vedem ce trebuie să facem. Din păcate firmele autorizate și agreate  de E.On sunt foarte puține și nu fac față cererilor. Ne mai întrebăm noi însă. De ce E.On nu a făcut controale la rețele pe timp de vară? S-au trezit acum și noi trebuie să suferim din această cauză”, mai spun oamenii.
Situația din Terezian nu este singulară. Mai mulți cititori ne-au sesizat situații similare și în alte zone din oraș. Ora de Sibiu a cerut E.on o informare în acest sens.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică