Vineri și sâmbătă Sibiul a fost gazdă pentru o petrecere numită ”Monsters of Music”, la care 26 de DJ au întreținut atmosfera cu muzică electro. Locația aleasă a fost însă una total improprie, insalubră și care în cazul unui incendiu, s-ar fi putut transforma cu ușurință într-o tragedie similară cu cea din club Colectiv.
La nici cinci minute de centrul Sibiului și la câteva sute de metri de sediul IPJ Sibiu, a avut loc în weekendul recent încheiat un party intitulat ”Monsters of Music”. În cele două zile de eveniment au cap de afiș au fost DJ-ii, Mihai Popoviciu şi Bass Turbat. Conform informațiilor oferite de organizatori, aceştia au fost secundaţi de o armată de Dj atât cu ştate vechi de plată, cât şi nume proaspete pe scena electro, respectiv Adi Dumitra, Syl & Felix, Jay Ko & Jayraa, Toygun & ADUB, Ciprian Popa & Anton Pann, Enevel, Razvan Mate, Cipi Hampu, Aviraa, Joungle Trouble, Jele, Bozzo, Tardigrade, Dj Maya, Tuţi Losu, Andrei Marcu, Verde-Mpărat, Andrei Suciu şi Alexandru Popa. Până aici toate lucrurile au fost frumoase, cel puțin pe hârtie.
Locație improprie și improvizată
Organizatorii au ales ca locație de eveniment o sală aflată la ultimul etaj al foste Case de Modă din Sibiu. Locul arată așa cum se observă și din fotografiile postate de Sibsonic, organizator principal al petrecerii, mai degrabă a o hală părăsită. Încăperea era foarte joasă, cu un parchet extrem de uzat și cu perdele la geamuri, care ar fi putut lua foc la cea mai mică scânteie.Accesul la ultimul etaj al clădirii s-a efectuat pe niște scări, care în caz de incendiu ar fi putut deveni neîncăpătoare pentru cei ce ar fi dorit să iasă, mai ales că era singura cale de intrare și ieșire în locație. La fața locului exista un pupitru pentru DJ, improvizat și de asemenea un bar, la fel și el improvizat. Miros puternic de ”iarbă”
Petrecerea nu a fost una destinată publicului larg ci mai degrabă una pentru publicul de nișă, asta chiar dacă intrarea a fost liberă. Toaleta locației era insalubră, iar în ambele seri în care a avut loc evenimentul, se puteau vedea extrem de ușor printre participanții prezenți în locație foarte mulți consumatori de ”iarbă”, stupefiante și produse etnobotanice. De altfel se putea simți foarte ușor în aer mirosul specific unor astfel de produse.
Demn de ”apreciat” este și mesajul postat de organizatori pe pagina oficială de facebook a evenimentului, pe 31 octombrie, la o zi după tragedia din club Colectiv. Aceștia nu au vrut să anuleze evenimentul din acea seară. ” Dacă tot vorbim de solidaritate, ce este ea și cum se manifestă? Pentru noi, mai presus de orice este un gând bun și un gest firesc de ajutorare. Mai departe, totul este relativ.— SibSonic • MONSTERS OF MUSIC continuă și astăzi, de la ora 21:30, cu gândul la toți cei afectați ieri în timp ce noi, la fel ca și ei, împărțeam aceeași muzică, aceiași oameni”.
Urmăriți mai jos imagini video de la party-ul de la fosta Casă a Modei.
Clubul in care se putea repeta tragedia Colectiv
Sursă foto: Facebook