donare-sange-sibiu-4-1024x683Sibienii s-au adunat încă de luni dimineaţă în faţa Centrului de Transfuzii Sanguine din curtea Spitalului Clinic Judeţean, pentru a dona sânge.

Marea majoritate a celor care s-au prezentat în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Sanguine sunt tineri. Au venit înarmaţi cu răbdare şi cu cele mai nobile şi pure intenţii. Au venit să îşi ajute semenii care zac prin spitalele Bucureştiului, cu arsuri grave pe tot corpul, unii dintre ei în comă profundă, cu căile respiratorii varză. Vor necesita operaţii complicate, transplant de piele, numeroase tipuri de medicamente scumpe şi, chiar dacă acum nu este nevoie, va fi curând nevoie şi de sânge. Tocmai de aceea, o ţară întreagă se mobilizează să ajute cu absolut tot ce poate. La Sibiu donarea de sânge a început ieri. După o problemă de comunicare care i-a trimis pe oameni să doneze într-o zi în care centrul era închis, începând de ieri problema a început să se rezolve.doanre sange 1 Donarea a început cu paşi mici. Doar 50 de oameni au fost să doneze sânge, în condiţiile în care, într-o zi normală, cam tot atâţia vin. Astăzi însă au venit mai mulţi. Oamenii stăteau la coadă, nemâncaţi, adormiţi, dar cu dorinţa de a contribui cu ceva.
“Am venit pentru că vreau să ajut. Este prima dată când donez şi mă bucur că am venit. Vreau să contribui măcar cu atât, dacă mai mult nu pot să fac pentru acei oameni momentan. Sunt cu gândul la ei şi la apropiaţii lor”, spune unul dintre donator.
“Chiar şi o picătură de sânge poate să facă diferenţa. Nu este prima dată când donez şi nici ultima. Vreau să ştiu că am făcut tot posibilul să salvez poate şi numai o viaţă.”, declara un alt sibian.donare sange 3“Suntem la medicină şi suntem conştienţi de cât de important e să donăm sânge. Avem o obligaţie morală faţă de semenii noştri. Şi să nu uităm că puteam fi chiar noi în locul lor. Mai ales că nu mă laud nici cu cluburile din Sibiu. Sunt toate într-o stare jalnică iar de dotarea care priveşte siguranţa nici nu mai vorbesc. Mi-e teamă pentru toţi cei care merg pur şi simplu să se distreze şi s-ar putea să nu mai iasă vii dintr-un asemenea local.”, spune un sibian care aştepta să doneze sânge.
La Centrul de Transfuzii Sanguine s-a prezentat şi Ovidiu Sitterli, prefectul Judeţului Sibiu. S-a aşezat la coadă şi a aşteptat să îi vină rândul.doanre sange 4
“Este necesar ca toată lumea să se mobilizeze şi să facă ceva. Am venit doar astăzi pentru că am considerat că trebuie să le lăsăm spaţiu oamenilor de rând care doresc să facă un gest nobil. În această dimineaţă am venit pentru că vreau să dau un exemplu. Vreau ca lumea să ştie că şi noi suntem cu gândul la cei răniţi şi că vrem să contribuim. Sper să vină cât mai mulţi oameni să doneze. Va fi nevoie cât de curând de sânge.”, spune Ovidiu Sitterli, prefectul Judeţului Sibiu.

FOTO - Sibienii au stat la coadă ca să doneaze sânge pentru victimele de la Colectiv. Mergi şi tu!

Sursa www.radiocluj.ro

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică