TRAGEDIE – Un avion cu 217 pasageri s-a prăbușit. Nu există supraviețuitori (VIDEO)

kolaviaUn avion cu numai puțin de 217 pasageri la bord s-a prăbușit sâmbătă dimineață, la câteva minute după decolare. Avionul de tip Airbus A-321 aparținea companiei ruse Kogalimavia și tocmai decolase din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea Roşie, şi se îndrepta spre oraşul rus Sankt Petersburg.

Iniţial au apărut informaţii contradictorii despre avion, unele surse afirmând că aparatul de zbor ar fi dispărut deasupra Ciprului.
Avionul era operat de compania aeriană rusă Kogalimavia şi avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului. Majoritatea pasagerilor ar fi turişti ruşi.
Autoritatea aviatică rusă (Rosaviaţia) a precizat într-un comunicat că aeronava, care efectua cursa 9268, a decolat din Sharm el-Sheikh la 6.51, ora Moscovei (5.51, ora României) şi urma să aterizeze pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg la 12.10 (11.10, ora României).
O sursă din cadrul Rosaviaţia a declarat pentru agenţia rusă RIA Novosti că avionul a dispărut de pe ecranele radarelor la 23 de minute după decolare, relatează Sputnik.
Potrivit unei surse de la aeroportul din Sharm el-Sheikh, căpitanul avionului A321 a informat controlorii de trafic aerian cu privire la probleme tehnice după decolare şi a cerut modificarea rutei de zbor.
Avionul s-a prăbuşit în apropiere de Nekhel, în nordul Peninsulei Sinai, a precizat o sursă din Autoritatea aviaţiei civile din Egipt.
Potrivit agenţiei egiptene de presă Mena, premierul Egiptului, Sherif Ismail, şi-a anulat toate vizitele programate pentru sâmbătă, din cauza prăbuşirii avionului rusesc. Biroul premierului a informat într-un comunicat că Ismail a înfiinţat un comitet de criză la nivelul Cabinetului, pentru a gestiona situaţia.

video
play-sharp-fill

Resturile avionului civil rus prăbușit în Egipt au fost localizate; nu există supraviețuitori
Nu există supraviețuitori în urma accidentului aviatic produs sâmbătă în Egipt, când un avion civil rus cu 217 pasageri la bord s-a prăbușit în peninsula Sinai, au anunțat surse din cadrul serviciilor de securitate egiptene, informează Reuters.
Resturile avionului civil rus au fost descoperite în nordul peninsulei Sinai, informa anterior site-ul de știri egiptean Youm7, citat de RIA Novosti. Potrivit sursei citate, forțele de securitate egiptene au încercuit zona în care s-a prăbușit avionul, lângă orașul El-Arish din nordul peninsulei Sinai, iar zeci de ambulanțe au fost trimise la fața locului.
O sursă de informație din cadrul Rosaviația a precizat pentru RIA Novosti că aparatul Airbus-321 al companiei aviatice „Kogalâmavia”, care efectua cursa 9268 pe ruta Sharm el—Sheikh — Sankt Petersburg, a decolat de pe aeroportul egiptean la 6:21 (ora Moscovei) și peste 23 de minute a dispărut de pe ecranele radarelor. La bordul avionului se aflau 217 pasageri și 7 membri ai echipajului.
Portalul de știri egiptean Masrawi informează că aviația militară egipteană a fost alertată pentru a căuta avionul rus.
video
play-sharp-fill

surse info: agerpres.ro & mediafax.ro

Ultima oră