Clubul vârstnicilor așteaptă noi membrii la Sibiu

clubul varstnicilor 2Primăria Municipiului Sibiu a deschis la sfârșitul anului 2011 un club destinat vârstnicilor cu domiciliul în municipiul Sibiu, punând la dispoziție un spațiu de aproximativ 50 de m2 situat pe strada Ocnei, nr. 20.

Motivul înființării și menținerii acestui club este promovarea unui stil de viață activ și stimularea comunicării și socializării în cadrul acestei categorii de vârstă. Pentru ca acest spațiu să fie potrivit desfășurării activităților recreative și socio-culturale, Primăria Sibiu a efectuat lucrările de reparații și consolidare necesare, iar în prezent asigură plata utilităților și reparațiile curente.
Clubul așteaptă noi membrii care vor avea astfel posibilitatea să socializeze cu persoane de vârsta lor. Sunt așteptate să se înscrie persoanele cu domiciliul în Sibiu, care au vârsta de pensionare. Pentru aceasta este necesară o cerere și o copie după cartea de identitate care pot fi depuse fie la sediul Serviciului Asistență Socială de luni până joi între orele 8 și 15 și vinerea, între orele 8 și 12, fie direct la Club, pe strada Ocnei nr. 20, miercurea, între orele 9 și 14.
“În prezent Clubul are 10-12 membri care participă regulat la activități. Sper ca și alte persoane să se încrie pentru că spațiul permite. Am dorit să menținem acest Club pentru că eu cred că persoanele vârstnice trebuie să se mențină active, să continue să interacționeze cu cei de vârsta lor pentru că au capacitatea de a aduce în continuare o contribuție valoroasă în comunitate”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.clubul vârstnicilor sibiu
În acest spațiu membrii clubului vor avea posibilitatea să se implice în activități recreative și socio-culturale. Cu alte cuvinte aici au posibilitatea să joace diverse jocuri de societate precum șah, table, cărți sau rummy. Spațiul are și o mică bucătărie dotată corespunzător.

Ultima oră