Cel mai mare festival studenţesc de dans din ţară îşi va deschide porţile vineri 30 octombrie 2015 cu un maraton de spectacole de dans de cele mai diverse genuri. Pot fi admirate momente de dans contemporan (care include baletul modern, teatru-dans, dansuri cu soluţii inovatoare şi inedite), show-revue (dansuri de revistă, dansuri cu specific de cabaret), dans de caracter (dansuri follorice stilizate, dansuri tribale sau de ritual), dans modern (dansuri după curente muzicale şi coregrafice în vogă), street dance (hip-hop, house, popping, locking, new style, vogueing, break-dance).
În festivalul-concurs s-au înscris 400 de concurenţi reuniţi în 17 formaţii de dans din ţară şi străinătate. Aceştia se vor lupta pentru a câştiga simpania publicului, aprecierea juriului şi marele trofeu al festivalului în zilele de vineri 30 octombrie şi sâmbătă 31 octombrie 2015, începând cu ora 19.00 pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Deşi competiţia se anunţă destul de echilibrată, cea mai mare concurenţă se anunţă a fi la secţiunea formaţie, genul caracter, unde vor intra în concurs şi reprezentanţii Sibiului cu un dans ecuadorian.
Pentru cei pasionaţi de dans contemporan, organizatorii recomandă spectacolele din afara concursului: “Frida” al Companiei de Dans Jump In din Cluj-Napoca, în regia şi coregrafia Alinei Ciceo, programat duminică 1 noiembrie 2015 de la ora 15.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu şi spectacolul de jazz-dans al studenţilor de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, “We are all…!” programat sâmbătă 31 octombrie 2015 de la ora 21.00, pe aceeaşi scenă.
“La nivel naţional aceste tipuri de competiţii sunt foarte rare şi tot mai greu de organizat. Formaţiile şi companiile de dans participante la festivalul de la Sibiu se pregătesc timp de un an, unele concepte coregrafice dovedindu-se cu adevărat valoroase. Diversitatea genurilor de dans prezentate atât în concurs, cât şi afara acestuia, reunesc în sala de spectacol un public eterogen, ceea ce face ca festivalul să fie în acelaşi timp o cale de educaţie a audienţei în ceea ce priveşte arta dansului”, declară Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.