Iohannis s-a întâlnit cu Ponta. Cum au reacționat după!

ponta iohannisPremierul a ajuns la Palatul Cotroceni marți după amiază iar întrevederea cu președintele Klaus Iohannis a durat jumătate de ceas. După aceasta nici Iohannis și nici Ponta nu au făcut declarații comune, dar au reacționat on-line.

„Întâlnirea cu preşedintele Iohannis, deschidere totală pentru dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie pentru bunul mers al României”, a scris Victor Ponta pe contul său de Twitter, la finalul întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedinţia a precizat că discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta, „purtate în cadru instituţional”, au avut pe agendă situaţia gestionării fluxurilor migratorii din Balcanii de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor.
„Pe agenda discuţiilor, purtate în cadru instituţional, s-au aflat situaţia gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor. Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state, astfel încât acţiunile noastre să fie mai bine corelate”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Sursa citată menţionează că, în cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat şi alte probleme de actualitate.
Prim-ministrul a prezentat, de asemenea, „o serie de probleme curente legate de execuţia bugetară”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Ultima oră