Nu pentru a da satisfacție cuiva: opoziție, presă sau președinte.
Generalul Oprea a umplut paharul nesimțirii la vârf. De când cu plagiatul lui Ponta și condamnarea lui Dragnea, România pare condusă de oameni care se întrec să încalce legea, dar se încăpățânează să rămână la putere. În acest context bubos, a venit tragedia tânărului polițist bucureștean, din escorta lui Oprea. Nici vorbă, însă, ca Generalul să dea explicații serioase, demne de un ditai militaru’. Politica i-a amorțit simțul de comandant. În seara accidentului, nici măcar nu s-a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Nu pentru că ploua. Mai târziu, a spus că n-a știut. S-o spună copiilor, nu opiniei publice. Dar nici copiii nu mai au timp să creadă așa ceva, după câte filme polițiste văd la tv și plăcile electronice purtate în ghiozdane. În fond, cine e ofițerul superior, din „garda sa pretoriană”, care ar fi îndrăznit să nu-și informeze șefu’ de necazul petrecut în fruntea escortei sale? Acolo și atunci, la locul faptei, evident, nu mai târziu, prin gura consilierilor de imagine.
Așa că motivul cu „n-am oprit că n-am știut” nu ține. Nu ține să minți țara, Generale! Sau insinuezi că mint cei care susțin că îți place să te dai cu coloana de mașini ale statului, pe bulevardele capitalei sau pe drumurile țării? Dovedește-o!
Deci, Generalul Oprea trebuie să plece de la conducerea MAI. Onoarea trebuie să-l convingă s-o facă. Tot așa cum Guvernul României trebuia să-și câștige credibilitatea, imediat după ce plagiatul premierului a făcut-o țăndări. N-are decât majoritatea parlamentară să rămână aceeași… Altfel, România va face calea întoarsă spre un regim autocratic. Și nu oricum, ci după modelul rusesc. Acela al liderului maxim, care își pune oamenii săi în posturi cheie, își creează opoziția de care nevoie pentru propria imagine, apoi dă lecții de democrație întregii lumi. Așadar, dacă Generalul Oprea mai visa, până acum, la o carieră politică de succes, trebuie să se trezească.
Jocul politic, la vârf, de regulă cu nerespectarea regulilor, dar schimbate în timpul jocului, nu trebuie să mai aibă viitor. România, chiar dacă a avut noroc în istorie, când politicienii ei n-au prea contat, are nevoie, pentru secolul XXI, de o clasă politică normală, cu instincte sănătoase puse în slujba poporului și a respectului din partea marilor puteri și democrații consolidate ale lumii.
După cum arată acum, social-democrația și interesul național, în România, au încăput pe mâinile a trei politicieni, băieți dăștepți, Dragnea, Ponta și Oprea, toți, Doamne, și toți trei!, cu probleme grave ale bunului simț – politic, vreau să spun. Cu un an înaintea încheierii actualului mandat, liderii noștri politici nu se trezesc din beția loviturii dată sub centura de siguranță a democrației, în 2012. După trei ani, iată-i pe cei trei „visători” la vârful puterii, în zornăitul specific tinichelelor legate de carierele lor. Dragnea – liderul maxim al partidului de guvernământ, condamnat pentru că i-a convins pe mulți să-și exercite dreptul la vot, atât de mulți încât nici ei nu-și mai amintesc când au votat. Ponta – premierul care a pierdut hățurile propriului partid, după ce ajuns celebru în lume cu numele de vedetă „copy-paste”. În sfârșit Oprea – Generalul care nu doar că a copiat ca să fie doctor, ca șefu’ lui, dar mai ține și morțiș să apere interesul național, după ce și-a legat numele, pentru restul carierei lui publice, de tragicul sfârșit al unuia din subalternii săi.
Prin urmare, realitatea, cât ar fi de supărătoare, tot realitate e. Să nu ne facem că n-o vedem: n-avem conducători cu care să ne mândrim. La vârful puterii politice, în România de azi, această treime a nesimțirii își face de cap. Iată de ce Generalul – implicat într-o chestiune de viață și de moarte – trebuie să lase Internele în pace, după ce le-a lăsat în ceață, părăsindu-și soldații pe terenul de luptă… Repet, chiar dacă majoritatea parlamentară va rămâne aceeași. De data asta, interesul național și moartea tânărului polițist la datorie – mai exact, din cauza unui moft generalisim – o cer! Deocamdată, până n-o vor cere soldații săi sau, mai grav, n-o va clama „vocea străzii”.
