E.On sistează furnizarea de gaze în Agnita

gazPentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz S.A., E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze în integralitate alimentarea cu gaze naturale miercuri, 28 octombrie, începând cu ora 9.00, în localitatea Agnita din județul Sibiu.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
”În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, spun cei de la E.On Distribuție.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică