Shopping City Sibiu, cel mai mare parc comercial din Sibiu a încheiat până în prezent 19 contracte de închiriere pentru spații comerciale, cumulând circa 2500 mp ce vor completa cu succes mixul de magazine existent și vor oferi consumatorilor motive în plus de a se bucura de cumpărături.
Gradul de ocupare al centrului comercial deținut de Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO) ajunge la 98%.
Parcul comercial Shopping City Sibiu a trecut printr-o etapă de dezvoltare care a implicat relocarea unor magazine în spații mai mari și cu un design modern adaptat nevoilor complexe ale consumatorilor. Centrul comercial își consolidază astfel prima pozitie și rămâne prima alegere pentru clienții săi, un spațiu plin de culoare și produse, pentru cele mai exigente gusturi.
Adidas și BSB, printre noutățile toamnei la Mall
Magazinele de fashion – BSB, Ana Radu Fashion, Exit 9, de articole sportive – Adidas, de servicii – farmacia SensiBlu, Plafar, salonul Maioko, alături de Diverta, Nobila Casa, OptyU, Dolce Dormire, Noriel Megastore și altele, aduc un plus de valoare centrului comercial și reprezinta un pas firesc și o nouă etapă de dezvoltare.
BSB este unul din liderii de modă europeni, deținând peste 100 de maagzine în Grecia și în alte țări din Europa. Calitatea produselor, design-ul mereu aliniat tendințelor internaționale și mijloacelor performante de producție – acestea sunt ingredientele ce determina succesul și notorietatea brand-ului BSB. Indiferent de anotimp, piesele colecțiilor BSB vorbesc despre feminitate și senzualitate: forme relaxate care flateaza silueta, ținute pentru fiecare zi sau pentru ocazii speciale, haine uimitor de confortabile, de o calitate superioară.
Magazinul Adidas s-a deschis în cadrul parcului comercial Shopping City Sibiu la jumatatea lunii septembrie și are o suprafață de circa 270 mp, cu un concept modern, oferind pasionaților o gamă largă de produse pentru practicarea de sporturi diverse.Noriel, Diverta și Maioko în spații noi
Diverta, magazin deschis pe 1 Septembrie pe o suprafață de circa 240 mp, este al doilea magazin deținut de retailer în oraș și este organizat după un concept nou cu un mix de produse unic pe piață, împărțit în zone de interes pentru clienți, în care se vor regăsi cele mai căutate cărți, jucării, filme și cele mai noi gadget-uri, colecții școlare dar și papetărie de cea mai buna calitate.
Salonul Maioko s-a relocat din această toamnă într-un spațiu nou, cu un design modern iar magazinul de jucarii Noriel Toys, s-a transformat în Noriel Megastore, relocându-se într-un spațiu mai generos, cu o suprafață totală de aproximativ 500 mp. Pe lângă varietatea de jucării și jocuri cu care Noriel și-a obișnuit clienții din toată țara, noul magazin aduce o ofertă generoasă de produse pentru nou născuți precum și articole de îmbrăcăminte pentru copii.
Magazinul Nobila Casa, în mai puțin de 3 ani în Shopping City Sibiu s-a redeschis la începutul anului în Galeria Carrefour pe o suprafață dublă, cu o ofertă mai bogată, oferind sibienilor un spațiu primitor, degajat și trendy.
Se deschide si Musette
În urmatoarea perioadă brand-ul Musette va inaugura la Shopping City Sibiu un nou magazin. Musette este producator și retailer de încălțăminte și accesorii, fiind unul dintre cele mai de succes brand-uri românești.
Toate spațiile închiriate confera multe elemente de noutate centrului comercial Shopping City Sibiu și vor satisface mai bine nevoile consumatorilor. Shopping City Sibiu vă pregătește și alte noutăți menite să crească atractivitatea centrului, pe care vi le vom dezvălui pe măsura ce se vor implementa.