update video foto - camion plin cu animale, în flăcari pe autostradă la săliște. vițelușii eliberați în trafic, omorâți de o mașină de poliție!

vitelusi mortiUn camion plin cu animale a luat foc în mers între Săliște și Sibiu, pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu. Șoferul a apucat să le dea drumul vitelor din remorcă, imediat ce a oprit și înainte ca flăcările să ajungă și în compartimentul unde acestea erau închise. Câteva au sfârșit tragic însă, sub roțile unei mașini de poliție (foto).

Un autocamion care transporta animale vii a luat foc in mers pe autostrada, pe sensul de mers catre Sibiu, imediat dupa Saliste. Vitele au fost eliberate pe autostrada, deoarece erau in pericol sa ia foc.
La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp pompierii din cadrul Punctului de Lucru Săliște , cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de lucru cu apă și spumă, precum și o autospecială SMURD. De asemenea, în sprijinul lor a intervenit Detașamentul de Pompieri Sibiu cu două echipaje care s-au deplasat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
Până la sosirea echipajelor de intervenție animalele au fost evacuate de către șoferul autocamionului, niciunul fiind surprins de incendiu.

Update – Incendiu pornit de la un cauciuc
În urma intervenției prompte a pompierilor aceștia au reușit localizarea rapidă a incendiului, iar la finalizarea  misiunii de stingere au fost afectate  cauciucul și diferite elemente combustibile a părții din spate a semiremorcii. ”Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza frecării cauciucului aflat pe partea stângă a punții din spate a semiremorcii autocamionului”, spun cei de la ISU.
VEZI AICI VIDEO DE LA ACCIDENTUL DE PE AUTOSTRADĂ!
UPDATE 2 – Câțiva vițeluși omorâți de o mașină de poliție
Se pare că până la urmă câteva dintre animale au scăpat de flăcările incendiului și au fost omorâte de o mașină de poliție. sursă foto: adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu