Regele nostru, Mihai I

Trăiește printre noi și atât de puțini știu ce înseamnă el pentru istoria noastră. Poate pentru că generațiile de sub 50 de ani nici n-au avut cum să afle. Poate pentru tinerii români, de azi, e „cool” să nu te intereseze politica – cum se vorbește, la noi, în mod curent. De fapt, nu doar atât, ci cam tot ce înseamnă cultură generală. În aceeași categorie de subiecte intră și Regele Mihai I. Culmea, acum când despre monarhia română sunt destule cărți de istorie și memorii, articole de presă, filme documentare și emisiuni tv. În cel mai fericit caz, se cunosc ultimele relatări despre familia regală a României, mai puțin sunt căutate informații despre ce a însemnat ea începând din 1866, până acum 68 de ani, mai precis la finalul lui 1947.

Despre familia regală am aflat primele informații din manualele mamei din școala primară. Toate se deschideau cu poza Regelui Carol II. Cu timpul am aflat de ce acel rege era al doilea Carol. N-a mai trecut mult și am aflat de conflictele sale cu partidele politice, cu mișcarea legionară, apoi despre plecarea sa și urcarea pe tron a fiului său, Mihai. Cu Regele Mihai a început „legătura” mea cu familia regală. Eram în anii de liceu și nu de puține ori după-mesele, până seara târziu mi le petreceam pe fondul sonor al emisiunilor transmise de Europa Liberă. Regele Mihai era o prezență obișnuită, mai ales cu mesajele de Anul Nou. Discursurile Majestății Sale îmi sunau atât de diferit de produsele propagandei audio-vizuale interne. Vocea inconfundabilă rostea cuvinte, expresii și concepte politice dintr-o altă lume. În vremuri în care eram saturat de pălăvrăgeala ceaușistă despre patrie și popor, și democrație socialistă, Regele vorbea despre nădejdea pe care trebuia s-o avem că Dumnezeu va ajuta poporul român să revină la libertate și democrație.

După decembrie 1989, m-a cuprins și pe mine revolta pe care mulți români au simțit-o, când Regelui Mihai i s-a refuzat dreptul legitim de a călătorii în România. Refuzul venea din partea noilor autorități animate de vechile mentalități. Pentru puterea fesenistă, Regele Mihai era doar un individ venit din Occident și care avea o problemă cu pașaportul. Despre bărbatul cu alură de actor de cinema, de aproape 70 de ani, care nu înțelegea de ce nu putea intra în țara sa, eliberată recent de dictatura comunistă, autoritățile cu greu reușeau să vorbească cu deferența pe care o merita un om devenit personaj istoric.

În 1990, după peste 40 de ani de exil, Regele Mihai era cunoscut ca singur supraviețuitor dintre șefii de stat, din perioada ultimului război mondial. Evident, acest „amănunt” n-a avut nicio relevanță pentru autoritățile de la București. Mai mult propaganda fesenistă reluase trimiterile, din anii 46-47, la pericolul pe care burghezo-mișierimea, din perioada monarhiei constituționale, o constituia pentru țara românească. Regele era privit ca pretext al apariției acestui pericol. Noul regim dovedea că nu se despărțise de ideologia vechiului regim. N-a durat însă mult și Regele a fost lăsat să-și viziteze țara. Atunci s-a văzut că regimul comunist, cât a fost de draconic cu viața și istoria românilor, n-a reușit să le „spele creierele” chiar la toți: românii s-au bucurat de Regele lor ca de șansa revenirii la normalitate a vieții și istoriei lor.

Astăzi, când împlinește 94 de ani, Regele Mihai și Casa Regală trăiesc într-o țară care își caută direcția spre normalizarea peisajului ei social. Se spune că șansele monarhiei constituționale, de a-i convinge pe români că este soluția optimă, sunt minime. Motivele nu lipsesc: în principal, lipsa unei susțineri interne populare consistente, dar și a majorității țărilor europene, pentru reinstaurarea vechilor monarhii dispărute după 1945. Alte motive sunt legate de Casa Regală însăși. Regele nu are un succesor, din familia sa, conform cutumei românești, pe linie masculină. De curând, nepotul Regelui, ex-Principele Nicolae, a fost decăzut din drepturile sale dinastice, așadar nici a doua variantă posibilă de succesiune nu mai este posibilă. Dar ca și când n-ar fi fost destul, familia regală a României mai are o problemă de imagine publică legată de controversatul ginere al Regelui, Principele Radu, altădată actorul Radu Duda – cu filiații în fosta nomenclatură comunistă. Iată cum istoria pare că descurajează, pe toate căile posibile, revenirea României la monarhia constituțională, datorită căreia, începând din 1866, s-a format statul român modern.

Nu putem ști parcursul viitor al familia regale. Și totuși fostul suveran, Mihai I, va rămâne Regele nostru, pentru că nu poporul român l-a detronat, atunci când Estul european era lăsat la cheremul revoluției bolșevice, și nici nu și-a manifestat liber opțiunea renunțării la monarhie. Totul e să nu fim fataliști. Planurile noastre nu sunt și ale Celui care ne conduce pe toți. Și nici întâmplătoare nu putem spune că e deviza dinastiei românești: „Nihil sine Deo”. Motiv pentru că astăzi, de ziua sa de naștere, să-i urăm Regelui nostru un sincer: „La mulți ani!”