Peste o mie de oportunități de carieră la Târgul de Cariere de la Sibiu

TdC SibiuTinerii care își caută un loc de muncă și cei care sunt în căutare de internshipuri, stagii de practică sau de voluntariat au la dispoziție săptămâna viitoare peste o mie de oportunități. Târgul de Cariere va ajunge în 28 și 29 octombrie la Centrul de Afaceri din Sibiu. 35 de companii din domenii diverse vin cu joburi, internshipuri și stagii de practică.

„Avem oportunități din aproape toate domeniile de activitate, atât pentru cei cu experiență, cât și pentru cei aflați la început de drum. La Sibiu se caută printre altele IT-iști, ospătari, recepționeri, asistent manageri, manageri de magazin, ingineri, consilieri juridici, agenți de vânzări, traineri, operatori call center“, afirmă Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere (TdC).
Astfel, compania Arvato Bertelsmann este în căutare de vorbitori de germană, atât pentru Sibiu, cât și pentru Brașov. BearingPoint caută Software Developeri și consultanți seniori în management.
Ibis Hotels se află în căutare de recepționeri și ospătari, Kaufland are disponibile aproximativ 50 de posturi de asistent manager, manager magazin, șef raion, casier, în timp ce  Star Transmission, furnizor internațional de componente pentru industria de automobile, recrutează la Sibiu ingineri, Project Manageri, specialiști logistică și juriști pentru sediul din Sebeș.
Compania de IT Stefanini are posturi disponibile atât în relația cu clienții, cât și în software development, iar Sykes caută vorbitori de limbi străine precum rusă, germană, italiană, engleză, turcă pentru sediul din Cluj-Napoca. Cu oferte de angajare vine și compania Faurecia, unul dintre cei mai mari producători din lume și un jucător important în industria automotive.
Oportunități importante de angajare ori practică aduc și alți participanți: AIESEC, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, Auchan, Billa, Cargo-Partner, CEPROCS, CGS Romania, Evozon, Harting Romania SCS, IMC Information Multimedia Communication, Infosys, KeepCalling, KFC, Kromberg&Schubert, Kuka, Marquardt Schaltsysteme, McDonald’s, Netex Consulting, Radøy Bemanning, RCS & RDS, REKEN, Siemens, Somarest, THIMM Packaging, Universitatea Alma Mater, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Visma Services România.

Seminar despre comunicarea eficientă
De asemenea, compania Arvato Bertelsmann va organiza în 29 octombrie, în cadrul Târgului de Cariere de la Sibiu, un seminar pe tema comunicării eficiente. În cadrul workshopului, participanții vor învăța principiile care stau la baza unei comunicări eficiente și importanța adaptării în functie de interlocutor. Speaker va fi Specialistul HR de la Arvato Bertelsmann Sibiu, Adriana Samoila.

Bea-ți cafeaua la TdC!
Candidații vor fi așteptați la Târgul de Cariere cu o cafea pentru ca în fața angajatorului să-și maximizeze șansele de a face o impresie bună. Pot beneficia de cafea toți cei care dau like paginii de Facebook Targul de Cariere. Intrarea este liberă atât la workshop, cât și la târg!
Parteneri media: Digi 24, Kiss FM Sibiu, Cariere, Wall Street, Business 24, Ziare.com, Revista Biz, Tech Cafe, Zile și Nopți, Sibiu 100%, www.oradesibiu.ro.

Detalii despre oportunitățile de carieră și companiile participante la TdC găsiți aici: http://www.targuldecariere.ro/sibiu/.

Ultima oră