Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania a anunțat miercuri că oficial s-a stabilit un termen limită până la care lucrările la autostrada demolată dinte Sibiu și Orăștie. Astfel constructorul italian trebuie să redeschidă lotul 4 în luna decembrie cel târziu.
CNADNR a anunțat că lucrările de refacere a lotului trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, care a fost închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunta, din cauza unor crăpături în asfalt, au inceput si au ca termen limita pentru finalizare luna decembrie. O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, va fi demolată şi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii.
Lucrări oprite între Lugoj și Deva
CNADNR a anunțat miercuri că a suspendat lucrările de construcţie la doua secţiuni ale lotului 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, din cauza lipsei autorizaţiei de construcţie. Lucrările au fost suspendate pe secţiunile C şi D, de la km 88 la km 99+500.
Decizia a fost luată în urma efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a anunţat CNADNR. Acordul de mediu aferent tronsonului de autostradă Lugoj – Deva a fost revizuit în data de 24 decembrie 2013, fiind emis pentru întreg tronsonul de autostradă.
Pentru secţiunile A şi B a fost emisă autorizaţia de construire în data de 15 octombrie 2014.
„Referitor la secţiunile C şi D, menţionăm că Proiectul Tehnic aferent a fost avizat cu întârziere în cadrul CTE-CNADNR din cauza identificării unor probleme, respectiv: cimitirul neautorizat de la km 90+275 – km 90+315, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, km 93+300 – km 94+300; stabilitatea versantului de la km 96+620 – km 97+750, amenajarea Nodului Rutier de la Şoimuş – km 99+500, existenţa Peşterii Tunel cu lilieci în aproprierea localităţii Şoimuş, în culoarul expropriat în zona km 97+200”, se arată intr-un comunicat al CNADNR.
CNADNR precizează că a solicitat antreprenorului (asocierea Tehnostrade – Spedition UMB) transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de acordul de mediu emis în data de 24 decembrie 2013, întrucât este necesară revizuirea acestuia.
„Specificăm că un impediment deosebit în realizarea unui proiect de maximă importanţă este tocmai această reluare a întregului mecanism de obţinere a Acordului de Mediu şi implicit a Autorizaţiei de Construcţie, când de fiecare dată la proiect sunt aduse modificări generate de astfel de probleme apărute în teren”, arata CNADNR.
Compania lucreaza, impreuna cu Ministerul Transporturilor, la un memorandum prin care să fie integrate toate instituţiile cu atribuţii în emiterea avizelor şi acordurilor pentru realizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile.
„Pe lângă modificarea Legii achiziţiilor publice, vom susţine de asemenea şi scurtarea timpilor şi corelarea activităţilor tuturor celor implicaţi, astfel încât anumite activităţi să se desfăşoare cât mai repede şi cât mai coerent. În perioada de derulare a programului POS-T 2007 – 2013 am întâmpinat multe situaţii similare pe care le-am soluţionat în timp, astfel tocmai din acest motiv în programul POIM dorim să avem o abordare mult mai strictă, mai fermă şi cu o eficentă ridicată”, spun oficialii CNADNR. De aceea, potrrivit acestora, în vederea evitării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, lot 3 şi lot 4 (sector Dumbrava -Deva) finanţat din POS- T în perioada de programare 2007-201p3, compania a inceput procedura de fazare a proiectului, astfel: „Faza 1 – lucrări executate, considerate funţionale pentru scopul lor, având ca termen limita de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013; Faza 2 – restul lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM 2014-2020”, a declarat Narcis Neaga, Director General al CNADNR SA. sursa: mediafax.ro