VIDEO: Românul care a inventat placa zburătoare lucrează la noul prototip STRICT SECRET
Foto: ctvnews.ca

Cătălin Alexandru Duru, inventatorul canadian de origine română, care a reușit cea mai lungă deplasare continuă cu ajutorul unui dispozitiv ‘hoverboard’, placă autopropulsată, deasupra unui lac din Canada, lucrează la un nou prototip al aparatului, deocamdată strict secret.

Foto: ctvnews.ca
Foto: ctvnews.ca

Duru, în vârstă de 31 de ani a vorbit despre noul proiect cu postul de stiri CBS. Inventatorul de origine română a reușit să se deplaseze continuu pe o distanță de 275,9 metri, la o înălțime de aproximativ 5 metri, deasupra lacului Ouareau, în provincia Quebec, cu ajutorul plăcii autopropulsate realizate de el. ”Am vrut să demonstrez că este posibil un zbor stabil cu ajutorul unei plăci autopropulsate, iar un om poate sta pe ea și să o controleze cu picioarele”, a declarat Alexandru Duru.

Potrivit lui Duru, placa poate fi folosită pentru deplasare luându-se în calcul orice tip de suprafață, însă de obicei efectuează testele deasupra întinderilor de apă pentru că poate ajunge la ‘înălțimi înspăimântătoare’ și motoarele ar putea să cedeze la un moment.

Succesul lui Cătălin Alexandru Duru arată că a depășit de mai bine de cinci ori distanța înregistrată anterior ca record mondial de World Guiness Records, respectiv 49,98 de metri, pentru o deplasare continuă cu o astfel de placă autopropulsată.

Ultima oră