VIDEO - FOTO Actul care arată că CNADNR a forțat deschiderea lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie. Cum arată acum dezastrul!

autostrada surupataFirma italiană Salini Impregilo, a anunțat printr-un act oficial pe cei de la Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi că lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, nu poate fi deschis în 15 noiembrie 2014. Autoritățile au ignorat această notificare și au ținut morțiș să deschidă autostrada în ciuda tuturor avertismentelor. Mai jos aveti câteva fotografii cum arată acum autostrada în zona respectivă.

Compania de Autostrăzi a forţat firma care a construit lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, acum închis pentru reparaţii, să deschidă autostrada în data de 15 noiembrie, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale, potrivit unui raport al constructorului italian, obţinut de Digi24. Deşi firma i-a informat pe şefii de la Drumuri că lucrările nu pot fi făcute până atunci, autostrada a fost deschisă, şi după câteva luni au apărut crăpăturile în asfalt.
O parte din tronsonul Cunţa-Sălişte al autostrăzii Orăştie-Sibiu a început să fie demolat şi va fi reparat din nou pentru că a fost găsită apă la opt metri sub asfaltul care a crăpat în mai multe locuri. Situaţia ar fi putut fi evitată dacă autostrada nu s-ar fi deschis înainte de termen.
Potrivit unei note a constructorului, datată 24 septembrie 2014, Compania de Autostrăzi a cerut ca tronsonul de drum să fie deschis traficului la 15 noiembrie 2014. Pe 16 noiembrie urma al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar premierul Victor Ponta era favorit.
Constructorul, firma italiană Salini Impregilo, a informat compania că, potrivit graficului de lucrări, dar şi conform proiectului, traficul nu poate fi deschis la 15 noiembrie, aşa cum a cerut CNADNR. Asta pentru că mai întâi trebuie nivelate dealurile din jur şi drenată apa din sol şi abia apoi trebuie turnat asfaltul. Italienii au informat că dacă încep cu asfaltul şi apoi restul, o fac pe răspunderea CNADNR, iar aceasta îşi asumă costurile suplimentare şi daunele.autostrada2
Autostrada a fost totuşi deschisă înainte de alegeri, la data cerută de Compania de Drumuri. Deşi acum autostrada este demolată, conducerea CNADNR spune că inaugurarea s-a făcut când trebuia.
Narcis Neaga, directorul CNADNR: „Seara, înainte de deschiderea oficială a traficului, ne-am strâns cu toţii acolo, tehnici, de la constructor, companie, şi am avut o şedinţă comună care a început, la prânz la ora 14 şi s-a terminat a doua zi dimineaţă la ora 5. În final, toată lumea a spus: da, se poate deschide această autostradă traficului, fără a fi afectat participantul la trafic”.
Tronsonul Cunţa-Sălişte, lung de 22 de kilometri, a costat 605 milioane de lei, iar 85% din sumă au fost bani europeni nerambursabili. Sursa: digi24.ro

VIDEO - FOTO Actul care arată că CNADNR a forțat deschiderea lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie. Cum arată acum dezastrul!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică