Unul din cele mai apreciate și mai de succes lanț hotelier la nivel mondial, a intrat oficial pe piața din România, cu o primă unitate inaugurată zilele trecute în Capitală. Reprezentanții grupului hotelier au inaugurat primul ”Park Inn” din România și anunță că vrea să se extindă în Sibiu.
Reprezentanţii grupului hotelier internaţional Carlson Rezidor au lansat oficial în Bucureşti prima locaţie din România sub brandul Park Inn by Radisson Hotel & Residence. Unitatea de cazare se află chiar în spatele hotelului Radisson Blu din Bucureşti şi a fost deschisă în urma unei ample renovări şi redecorări a fostului aparthotel Centre Ville, investiţie care s-a ridicat la 6 milioane de euro şi a fost finalizată în termen de şapte luni.
Hotelul dispune de 210 camere şi apartamente proiectate pentru a fi formatul ideal pentru şederea pe termen lung şi pentru familiile aflate în tranzit. „Vedem o oportunitate de creştere mare în România, în special pe mid-market. Luăm în calcul deschiderea de noi hoteluri în oraşele mari din România, cum ar fi Timişoara, Cluj, Sibiu, Constanţa sau Craiova”, a declarat Arno Schwalie, vicepreşedinte pentru Europa Centrală al grupului hotelier Rezidor, care deţine brandul Radisson. Grupul operează peste 1.340 de hoteluri din 105 de ţări având peste 88.000 de angajaţi. Sursa: puterea.ro