mai multe curse spre suttgart, koln și londra de la sibiu. noul orar al zborurilor!

avioane wizz si blue airAeroportul Internațional Sibiu a făcut public vineri dimineață noul orar al zborurilor operate de aici către și dinspre Londra, Stuttgart și Koln. Vom avea cinci zboruri săptămânale către capitala britanică, patru către Stuttgart și două către Koln.

Ca urmare a interesului manifestat de comunitatea sibiană și din împrejurimi, operatorul aerian low-cost  Blue Air va deschide o noua rută, începând cu data de 27 martie 2016, spre Köln, după următorul orar:

CURSA BLUE AIR SIBIU – KÖLN:

  Zile de operare Orar
Din 27 Martie 2016 Luni, Vineri Plecare din Köln la 09:35 → Sosire la Sibiu la 13:00

Plecare din Sibiu la 13:40 → Sosire la Köln la 15:10

În ceea ce privește destinația Stuttgart, din considerente de creștere a solicitărilor, Compania Blue Air a decis suplimentarea frecvențelor operate până în prezent, cu încă un zbor săptămânal, în ziua de duminică. Începând cu data de 27 martie 2016, frecvențele operate de transportatorul low-cost se vor desfășura după următorul program:

CURSA BLUE AIR SIBIU – STUTTGART:

  Zile de operare Orar
Până în 26 martie 2016 Luni, Miercuri, Vineri Plecare din Stuttgart la 11:00 → Sosire la Sibiu la 14:00

Plecare din Sibiu la 14:35 → Sosire la   Stuttgart la 15:40

Din 27 Martie 2016 Luni, Miercuri, Vineri, Duminică Plecare din Stuttgart la 09:00 → Sosire la Sibiu la 12:00

Plecare din Sibiu la 12:35 → Sosire la   Stuttgart la 13:40

Londra în fiecare zi, mai puțin marțea și sâmbăta
Pentru pasagerii care călătoresc frecvent spre Londra, avem de asemenea noutăți. Ca urmare a solicitarilor în constantă creștere pentru ruta Sibiu – Londra (Luton), Compania WizzAir a decis să adauge din luna martie 2016 încă două zboruri săptămânale. Noile frecvențe  operate de transportatorul low-cost vor fi suplimentate după următorul orar:

CURSA WIZZ AIR SIBIU – LONDRA (Luton):

  Zile de operare Orar
Până în 28 martie 2016 Marţi, Joi, Sâmbătă Plecare din Londra (Luton) la 08:05 → Sosire la Sibiu la 13:00

Plecare din Sibiu la 13:30 → Sosire la Londra (Luton) la 14:40

Din 28 Martie 2016 Luni, Miercuri, Joi, Vineri, Duminică Plecare din Londra (Luton) la 14:10 → Sosire la Sibiu la 19:10

Plecare din Sibiu la 19:40 → Sosire la Londra (Luton) la 20:55

Reamintim că ruta spre Londra a fost lansată în Iunie 2014, inițial cu doua zboruri pe săptămână, dupa care numărul de zboruri a fost suplimentat la trei, așa cum operează în prezent.

Directorul aeroportului promite și alte destinații
Legat de creșterea numărului de zboruri, Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu, a declarat: “Sporirea frecvenţelor pe rutele Sibiu-Londra și Sibiu-Stuttgart, precum și deschiderea rutei Sibiu-Koln răspunde așteptărilor exprimate de pasageri. Așteptările noastre au fost confirmate, în ceea ce privește potențialul de care dispune aeroportul. Această evoluție ne motivează efortul de a deschide noi rute, beneficiind în acest sens de tot sprijinul Consiliului Judeţean SIBIU prin acordarea de ajutor de stat companiilor care intenţionează să lanseze zboruri spre destinaţii europene.”

Ultima oră

Comentariul meu