S-a semnat contractul pentru modernizarea străzii Lupeni. Cât costă reparațiile!

strada lupeniPrimarul interimar Astrid Fodor a semnat miercuri, 14 octombrie, contractul de lucrări pentru modernizarea carosabilului și a trotuarelor pe strada Lupeni și fundătura Lupeni. Investiția este cifrată la 2,7 milioane lei.

“Strada Lupeni a beneficiat de lucrări importante la rețele. Au fost modernizate rețelele de apă și canalizare, iar lucrările la rețeaua de gaz sunt aproape de finalizare. Noi am organizat încă din august o procedură de achiziții pentru modernizarea carosabilului și a trotuarelor, ordinul de începere a lucrărilor urmând să fie emis în data de 19 octombrie, când se va preda amplasamentul către constructor”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
În urma unei proceduri de achiziție promovată în luna august, în cadrul căreia au  fost depuse cinci oferte, Primăria Sibiu a desemnat câștigătorul – SC Comtram SA Sibiu. Valoarea contractului încheiat cu acesta este de 2.753.758,10 lei și include lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor pe o lungime de 1,2 Km. Menționăm că reţeaua de apă a fost reabilitată de SC Apă Canal SA în luna mai 2015, iar reţeaua de canalizare a fost modernizată în 2014, în cadrul proiectului finanţat din fonduri structurale numit “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov” iniţiat de SC Apă Canal SA Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică