VIDEO FOTO Hornbach deschide magazinul din Sibiu. Nemții se iau de prețurile Dedeman! CUM ARATĂ LOCAȚIA și ce puteți cumpăra!

Hornbach Magazinul din Sibiu (76)Hornbach a prezentat marți după amiază noul magazin ce va fi inaugurat miercuri la Sibiu. Retailerul german spune că locația din Sibiu a ”înghițit” o investiție de aproximativ 12 milioane de euro și are o suprafaţă totală de 12.000 mp. Magazinul se deschide oficial pentru public, miercuri la ora 8.00.

Hornbach România, îşi extinde prezenţa pe piaţa locală şi inaugurează cel de-al 6-lea magazin al reţelei, la Sibiu. Situat pe Calea Şurii Mari, nr.37, noul magazin Hornbach este amplasat în locul unei foste locaţii OBI ce a fost achiziţionată în toamna anului trecut.
„Investiţia totală în noul nostru magazin a fost de aproximativ 12 milioane de euro, iar de la cumpărare, până în acest moment, locaţia a fost renovată, remodelată şi extinsă, pentru a ajunge la standardele cu care Hornbach şi-a obişnuit clienţii”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.
În ceea ce priveşte decizia de a investi în acest magazin, reprezentantul companiei a subliniat că a fost aleasă această locaţie deoarece a oferit avantajul de inaugurare într-un timp scurt, într-o zonă cu potenţial comercial ridicat. În plus, poziţia noului magazin este avantajoasă din punct de vedere al traficului, aflându-se pe artera nordică a oraşului, în direcţia Mediaş, aproape de punctul de intrare pe autostrada Sibiu Nord.

VIDEO FOTO Hornbach deschide magazinul din Sibiu. Nemții se iau de prețurile Dedeman! CUM ARATĂ LOCAȚIA și ce puteți cumpăra!


Spun că au prețuri mai mici ca alții. Dau Dedeman ca exemplu!
La turul magazinului făcut pentru mass media prezentă, jurnaliștii au fost ghidați pe un traseul bine stabilit, fără ca aceștia să aibă acces printre rafturi. Mai mult jurnaliștii au fost sfătuiți să nu filmeze și fotografieze prea mult și în special să se evite ”imortalizarea” prețurilor. Tot magazinul este plin de exemple de prețuri mai mici ”ca la alții”.   Hornbach Magazinul din Sibiu (28)Coincidență sau nu exemplele date erau de un anumit număr de produse care ar fi mai ieftine ca la Dedeman, iar pe tăblița cu prețurile era lipită și o coală printată cu oferta pentru același produs la Dedeman.

Oficialități puține la inaugurarea oficială. Fără super oferte la deschidere!
La inaugurarea oficială de marți seară au participat foarte puțini reprezentanți ai autorităților locale. Doar primarul Astrid Fodor a ținut un discurs scurt la inaugurare, iar la microfon a mai fost și consulul Germaniei la Sibiu, Judith Urban. Hornbach Magazinul din Sibiu (1)Ceremonialul de tăiere oficială a panglicii a fost precedat de un alt ceremonial, de data acesta cu tentă militară, ceremonial care a avut loc în fața noului magazin Hornbach și la care s-au intonat și imnurile Germaniei și al României. Dacă vă așteptați să găsiți super oferte de deschidere, ei bine atunci trebuie să știți că acestea nu există. ”Noi avem 365 de oferte speciale pe an, în fiecare zi”, au spus oficialii Hornbach.

Taiere panglică deschidere HOrnbach Sibiu
play-sharp-fill

Taiere panglică deschidere HOrnbach Sibiu


Peste 30.000 de articole.Se deschide miercuri la 8.00!
Magazinul din Sibiu are o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi, fiind amplasat pe un teren de cca. 33.200 mp şi împărţit în trei zone distincte, precum toate locaţiile Hornbach din România. Astfel, pe o suprafaţă de 7.600 mp este situată zona de materiale de construcţii şi amenajări, în timp ce pe o suprafaţă de 2.700 mp se regăseşte o zonă dedicată produselor de grădină şi ZOO.
În plus, noua locaţie dispune de o zonă specială de ridicare a materialelor de construcţii, amplasată separat de magazin. Aceasta are o suprafaţă de 1.700 mp şi va pune la dispoziţia clienţilor materiale de construcţii grele şi voluminoase.
„La fel ca şi celelalte magazine Hornbach, şi locaţia din Sibiu este partenerul ideal pentru proiecte Do-It-Yourself. Astfel, în noul magazin, sibienii vor putea găsi peste 30.000 de articole mereu pe stoc, alături de altele disponibile la comandă”, a mai afirmat Mugurel – Horia Rusu.


Acesta a subliniat că magazinul va fi deschis pentru clienţi începând de mâine – 14 octombrie 2015 –  şi, ca şi celelalte magazine din reţea, va avea program de luni până sâmbătă, de la 08.00 la 21:00, şi duminică, de la 08.00 la 19.00. În ceea ce priveşte zona de ridicare a materialelor de construcţii programul este de luni până sâmbătă, între 07.00 şi 21.00, iar duminica în intervalul 08.00 – 19.00.Hornbach Magazinul din Sibiu (75)

Au 100 de angajaţi la Sibiu
Potrivit unui studiu realizat în acest an, magazinele Hornbach se află pe prima poziţie în preferinţele clienţilor atunci când vine vorba de sortiment, raport calitate – preţ, produse calitative şi, mai ales, consiliere profesională. Astfel, Hornbach a angajat în noul magazin 100 de persoane ce au beneficiat de programe speciale de şcolarizare, pentru a răspunde în mod adecvat nevoilor clienţilor.

Gamă largă de produse
„În ceea ce priveşte sortimentul din noul magazin, acesta va fi format din peste 16.000 metri pătrați de  parchet laminat, 8.000 de becuri, 6.000 de metri liniari de metraj pentru perdele și draperii, 2.300 de articole în raionul de gresie și faianță, alături de multe alte produse”, a declarat János Máté, Directorul Magazinului din Sibiu.
La toate acestea se adaugă, în departamentul ZOO, peste 4.000 de peşti din 150 de specii, iar în zona de ridicare materiale de construcţii se află permanent peste 250 de modele de pavaje disponibile la comandă, din care peste 50 de modele pe stoc, dar şi BCA, plase sudate sau fier de construcție.Hornbach Magazinul din Sibiu (48)
Dincolo de produse, clienţii magazinului vor avea acces şi la o multitudine de servicii, printre care se numără cel de montaj, debitare lemn, comenzi speciale, transport cu şofer sau cu remorcă gratuită, consiliere, confecţionare, finanţare sau mixare vopseluri. La acestea se adaugă şi serviciul de rezervare de acasă şi ridicare din magazin.

Diferenţierea, cheia succesului pentru noul magazin
Potrivit afirmaţiilor lui Mugurel – Horia Rusu, magazinul Hornbach din Sibiu are avantajul diferenţierii faţă de alte locaţii de tip Do-it-Yourself, la fel ca şi celelalte magazine din reţea.


„Suntem de părere că sibienii vor veni la Hornbach deoarece aici pot găsi un sortiment de o calitate ridicată, alături de o consiliere profesională din partea specialiştilor noştri. În plus, strategia preţurilor mereu mici face din Hornbach un partener stabil pentru clienţi, aceştia găsind la noi tot ceea ce îşi doresc pentru casă şi gradină”, a mai spus Directorul General al Hornbach România.
Acesta a subliniat, de asemenea, că noul magazin va fi un succes şi datorită faptului că piaţa locală de bricolaj este în creştere, consumul fiind tot mai mare pe acest segment.
Sibiul este cea de-a treia locaţie din afara Capitalei în care Hornbach a decis să se extindă, după Braşov şi Timişoara. În acest fel, compania îşi consolidează prezenţa pe piaţa din Transilvania şi mizează pe realizarea unei cifre de afaceri corespunzătoare cu investiţiile efectuate.
URMĂRIȚI MAI JOS UN TUR VIDEO AL MAGAZINULUI HORNBACH SIBIU
Turul magazinului Hornbach Sibiu
play-sharp-fill

Turul magazinului Hornbach Sibiu


România, o piaţă importantă pentru Grupul Hornbach
Deschiderea noului magazin din Sibiu confirmă, încă o dată, că România este o piaţă importantă pentru Grupul Hornbach, alături de celelalte opt pe care activează în acest moment.


„Noi ne considerăm aici ca fiind o companie românească. În toate ţările în care suntem activi plătim impozite, angajăm aproape numai personal local şi achiziţionăm mărfurile de la furnizorii naţionali corespunzători, mărfuri pe care le distribuim şi în celelalte ţări în care avem magazine”, a declarat, la rândul său, Wolfger Ketzler, Membru al Consiliului de Administraţie Hornbach Baumarkt AG.
Discurs deschidere Hornbach   Horia Rusu
play-sharp-fill

Discurs deschidere Hornbach Horia Rusu


Acesta a adăugat, de asemenea, că, din perspectiva sa, între români şi nemţi există o serie de asemănări demne de luat în seamă.
„Una dintre asemănările dintre nemţi şi români, din experienţa mea, este plăcerea de a meşteri. Amenajarea locuinţei şi a grădinii sunt pasiuni ale multor oameni de aici, ca şi în Germania. Şi tocmai această plăcere de a realiza lucruri în regim propriu puteţi să o consideraţi ca fiind secretul succesului nostru. Pentru că ne adresăm, prin intermediul ofertei noastre, a filozofiei proiectelor noastre, a preţurilor mereu mici şi a serviciilor noastre acestor meşteri amatori pretenţioşi”, a mai afirmat Wolfger Ketzler.
Discurs Astrid Fodor   deschidere HOrnbach Sibiu
play-sharp-fill

Discurs Astrid Fodor deschidere HOrnbach Sibiu

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Si cum este pretul ala de pe tablie mai mic decat la altii? Pret Hornbach: 34,99 / pret Dedeman luat de pe site tot 34,99. Cum vine asta cu „mai mic decat la altii”?