giurgiuveanul care a intrat pe autostrada închisă dă în judecată cnadnr. spune că a fost dus în eroare!

accident pe autostrada inchisa la sibiu (3)

A ajuns erou de presă naţională fără să vrea. Tânărul şofer din Giurgiu care a fost subiectul presei naţionale, în urma unei „aventuri” pe o porţiune de autostradă închisă, din Sibiu – despre care jurnaliştii titrau că ar fi „cel mai prost şofer al anului” şi povesteau ce s-ar fi întâmplat acolo miercuri seară şi cum ar fi ajuns maşina condusă de acesta între două basculante – are propria sa versiune asupra întâmplării de pe autostradă. O versiune de care, însă, niciun jurnalist nu a fost interesat, pentru că, probabil, senzaţionalul era mai important. Stirigiurgiu.ro a reuşit să stea de vorbă cu el, iar cele povestite sunt departe de ceea s-a spus şi s-a scris. Omul spune că era în maşină cu încă patru persoane. Era noapte şi mergea ghidat de GPS. Atunci când a ajuns la intrarea pe porţiunea de autostradă unde s-a produs incidentul relatat pe larg de presa naţională, i-a atras atenţia, în primul rând, faptul că erau două indicatoare, unul deasupra celuilalt. Unul indica accesul interzis, celălalt, exact contrariul: indica că se circulă pe ambele sensuri. Pentru că în afara acelor indicatoare, pe şosea nu mai exista niciun alt semn, nicio baliză ori vreun semn care să arate că pe drumul cu pricina s-ar lucra, omul a crezut că, probabil se lucrase anterior, iar semnul de interzis fusese uitat acolo, de vreme ce celelălalt semn arăta clar că se circulă pe ambele sensuri. Aşa că a pornit la drum, fără grijă.

VEZI mai multe FOTO şi VIDEO

Şoferul subliniază faptul că, în momentul în care a intrat pe ace drum, nu existau balize care să semnalizeze că s-ar lucra. Cel puţin, nu pe şosea, cum ar fi fost normal, cu undeva, lateral, date deoparte, ceea ce i-a întărit convingerea că eventualele lucrări din zonă se terminaseră şi că nu era niciun pericol. Aşadar, a intrat fără griji pe drumul respectiv. La un moment dat, i s-a părut ciudat că nu mai erau alte maşini, însă vedea în depărtare nişte lumini roşii, pe ambele sensuri şi gândea că sunt vehicule în mişcare. Şi, cum era vorba de o autostradă, a „călcat” pedala de acceleraţie. Asta până s-a apropiat tot mai mult de acele lumini roşii şi a realizat că de fapt, nu erau maşini în mers, ci nişte camioane oprite de-o parte şi de alta a şoselei. Atunci a încercat să frâneze şi, spune el, pentru că maşina nu se oprea, a căutat cu disperare o soluţie, ca să nu se ciocnească frontal cu camioanele staţionate. A văzut un spaţiu între două astfel de camioane şi a gândit că, decât să se ciocnească frontal, e mai bine să încerce să oprească maşina strecurându-se printre cele două camioane. Că dincolo de aceste camioane se căsca o groapă, ce „marca” sfârşitul brusc al autostrăzii, nu avea de unde să ştie. La fel cum nu avea de unde să ştie – atunci – ceea ce a aflat ulterior de la paznicii din zonă: camioanele erau, de fapt, puse „strategic”, pe post de…parapeţi. Asta după ce – tot paznicii ar fi spus – în urmă cu doar o săptămână, un alt şofer ar fi trecut exact prin aceeaşi „aventură”. Tânărul şofer mai povesteşte că nu Poliţia a fost cea care i-a scos din maşină (pe el şi pasagerii săi). El a fost cel care a spart geamul şoferului, a intra prin portbagaj şi i-a eliberat pe ceilalţi pasageri. Şi tot el a fost şi cel care a sunat, ulterior, la Poliţie. Numai că marea sa supriză a venit odată cu sosirea echipejelor de Poliţie, care l-au urcat în maşină şi l-au dus la intrarea pe drumul cu pricina, ca să îi arate că balizele de semnalizare erau la locul lor şi că, de fapt, el ar fi vrut să forţeze, intenţionat, intrarea, ca să scurteze drumul. „Ce drum aş fi putut să scurtez, în condiţiile în care habar nu aveam unde mă aflu şi circulam ghidat de GPS?”, se întreabă acum eroul întâmplării. Mai mult decît atât, omul spune că a aflat ulterior că, de fapt, acea porţiune de autostradă era folosită de paznici, care veneau cu maşinile la serviciu. Acum, el crede că, de fapt, paznicii au intrat acolo, pentru asta au înlăturat balizele de semnalizare şi nu s-au mai deranjat să le pună la loc. Pe de altă parte, şoferul mai crede că tot circul mediatic al cărui erou a ajuns a fost, de fapt, o răzbunare. O răzbunare pentru că ar fi spus poliţiştilor, sosiţi la faţa locului chemaţi tot de el, că este decis să dea în judecată CNADNR. În plus, giurgiveanul este dezamăgit şi de faptul că, deşi s-a făcut mult tam-tam pe cazul său, nimeni din presă nu a venit să îl întrebe şi versiunea sa. Pentru toate acestea, acum, omul este decis să dea în judecată, pe de o parte, CNADNR (chiar dacă este conştient că este un demers extrem de dificil şi că urmează să se lupte cu un „colos” al statului) şi, de pe altă parte, jurnaliştii care au prezentat cazul fără a-i cere şi punctul său de vedere.

Sursa www.stirigiurgiu.ro

Ultima oră

Comentariul meu