VIDEO – Autostrada Sibiu Orăștie, inauguată fără să fie terminată. Documentul care aruncă totul în aer!

autostrada2Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată, deşi nu era terminată. Un document ajuns la ochii presei centrale arată că așa au stat lucrurile la momentul în care lotul 3 al autostrăzii ce leagă Sibiul de Deva scoate în evidență extrem de clar acest lucru.

O demonstrează chiar procesul de predare-preluare obţinut de Digi24, dintre constructorul si Compania de Drumuri din noiembrie anul trecut. În document scrie că încă se lucra în zonele cu alunecări de teren. Cu toate acestea, şoseaua de mare viteză a fost inaugurată de premierul Victor Ponta şi Ioan Rus, pe atunci şef la Transporturi, cu doar două zile înainte de turul doi al alegerilor pentru Cotroceni.
14 noiembrie 2014. Două zile până la turul doi al alegerilor pentru Palatul Controceni. Premierul Victor Ponta şi Ioan Rus, pe atunci ministru la Transporturi, au fost primii care au testat cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte proaspăt deschişi circulaţiei.
Decizia de a da drumul circulaţiei pe acest tronson de autostradă a fost luată în timp record de şefii de la Drumuri: doar două zile.
Pe 13 noiembrie era încheiat un proces de predare – preluare a autostrăzii. În timp ce şefii de la Drumuri spuneau că se poate circula în siguranţă pe autostradă, documentul arată că o serie de lucrări nu erau gata: pe aproape 8.000 de metri lipseau şanţurile de colectare a apelor, nu existau rigole, nu erau construite bazine care să reţină apa, nu erau instalate panouri fonoabsorbante pe aproape un kilometru, lipseau mai multe guri de scurgere a apei în zona unor poduri şi la viaductul de la Aciliu, nu erau gata o toate spaţiile de servicii şi nici iluminarea autostrăzii. Iar cel mai grav este că încă se lucra în zonele cu alunecări de teren, acolo unde primele probleme apăruseră din 2012.
Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor: „Nu erau gata lucruri importante, de bază. Nu vorbim doar despre nişte spaţii de servicii sau şanturi de colectare, să spunem. Această frică că s-ar putea întâmpla ceva, dovadă că au pus şi camere să monitorizeze. În momentul în care ţi-e atât de frică că te poţi confrunta cu alunecări de teren nu ai cum să dai în folosinţă autostrada.”
Potrivit aceluiaşi document, toate aceste lucrări trebuiau realizate cât mai urgent pentru a nu influența siguranța circulației, respectiv finalul lui noiembrie 2014. Totodată, zonele cu alunecări de teren trebuiau monitorizate secundă de secundă, iar constructorul trebuia să stea în alertă pentru a interveni.
Cert este că între timp autostrada s-a fisurat, iar de o lună a intrat în reparaţii. Şefii de la Drumuri recunosc că tocmai infiltraţia apei sub şosea e problema.
Narcis Neaga, director general al CNADNR: „A fost o problemă de fundaţie. Asta este prima concluzie la care au ajuns experţii. Şi scurgerea apelor în zonă.”
Pe câteva sute de metri, italienii de la Salini Impregilo au săpat la câțiva metri adâncime și refac straturile din fundație. Pe o altă porţiune se schimbă asfaltul pentru că au apărut gropi. Compania de Drumuri a plătit deocamdată aproape 600 de milioane de lei fără TVA pentru cei 22 de kilometri ai autostrăzii. Alexandru Nazare, fostul ministru al Transporturilor, spune că riscăm să pierdem banii europeni dacă nu recepţionăm lucrarea până la finalul acestui an. Actualul ministru este mai optimist.

Sursa: digi24.ro

VIDEO – Autostrada Sibiu Orăștie, inauguată fără să fie terminată. Documentul care aruncă totul în aer!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică