O recentă vizită în frumoasa Dumbrava Sibiului, pe lângă petrecerea la care am fost invitat, a fost ocazia nesperată de a descoperi un lăcaș al dezordinii absolute, în imediata apropiere a clădirilor turistic-hoteliere din zonă. Un loc pierdut pentru lumea civilizată, alături și de un cartier nou cu arhitectură de album.
Un loc al pierzaniei, strâns legat de cele mai moderne investiții destinate vacanțelor și agrementului, în cel mai cunoscut spațiu natural al Sibiului nostru european.
Nu mi-am propus să vă provoc atenția cu un subiect din seria „așa nu”. Sau să vă incit la noi comentarii alarmante, pe adresa autorităților locale. Cu toate eforturile pe care le fac, autoritățile administrației publice sibiene sunt oricum depășite la capitolul încurajării forței civice. În cazul de față, administrația pare inocentă în fața dezastrului de lângă „înstelatele” construcții destinate turiștilor din toate țările lumii… Prin urmare, nu doresc mai mult decât sensibilizarea edililor și concetățenilor mei, pentru reabilitarea unei părți de-o mare frumusețe naturală a patrimoniului nostru public.
Locul deșertăciunii – de care, vă rog să mă credeți, mă doare sufletul -, este poienița din Dumbravă, unde pe vremuri se organizau cele mai așteptate serbări câmpenești de către sibieni. Deși erau legate de sărbătorile de suflet ale dictaturii comuniste, 1 Mai și 23 August, în acele „zile libere”, tot omul uita de politică. Poate chiar regimul încuraja această stare de spirit… Nu știu. În orice caz, poiența din Dumbravă era amenajată fastuos și organizată de profesioniști ai „distracțiilor în aer liber”. Și mi-aduc aminte de ultima serbare la care am participat, într-o zi superbă de vară. Localul din mijlocul poieniței atrăgea atenția tuturor. În jurul lui, erau chioșcuri cu de toate pentru toți și platforme betonate, unde se jucau scenete pentru copii sau artiști „amatori” înnebuneau publicul cu dansul și muzica populare.
Astăzi, vă previn stimați sibieni, vă poate apuca plânsul, dacă aveți curiozitatea, într-o zi liberă, să vă abateți din drumul Rășinarului, să traversați zona modernizată a Dumbrăvii și, apoi, să treceți podețul peste o scursură de lichid împuțit, cu gândul de-a ajunge în poieniță sau la frumoasa pădure din apropiere. Doamne, ce cuvânt rafinat, Dumbrava, pe lângă ce se poate vedea acolo! La intrarea în poieniță (nimic nu te poate opri!), puteți fi întâmpinați de-o haită de câini de toate vârstele, dând din cozi a bună primire. În centrul poieniței, veți vedea un fost falnic stejar, rămas în picioare, dar mort. Pare o sculptură monumentală în aer liber, cenușie, opera unui fulger mânios de vară, rămasă acolo în amintirea zilelor de glorie de altădată. La poalele monumentului, observi viermuiala unei comunități umane ce pare intrată în drepturi. Înainte vreme, aici era clădirea special destinată alimentației publice. Acum arată ca lovită de un bombardament aerian. Tot aici era și o arteziană; din fosta construcție, se ridică niște tulpini de arbori fără frunze și niciun rost. Zidurile clădirii, cu tencuiala căzută și geamurile „blindate” cu PFL așteaptă demolarea ce nu mai vine. Un fost chioșc, în apropiere, devenit „locuință”, este amenajat în stil camuflaj. Cine sunt locatarii? Nu vă spun ce cred eu. S-ar putea să vedeți femei gravide, copii jucăuși, dar și bărbați puși pe vorbă, beute și pipat. Cel puțin, ăsta a fost tabloul văzut de micul nostru grup de vizitatori nepoftiți. Nu cred că au alimentare cu apă, gaz și canal. De așa-zisele grupuri igienice, nici vorbă. În orice caz, colonia părea bine dispusă, într-o după-amiază de duminică încălzită de-un soare tomnatic.
Chemat de acorduri muzicale și îmbiat de mirosuri apetisante, grupul nostru s-a retras în liniște. Ce să mai spui? Zgomotele petrecerii, unde eram invitați, nu ne-au lăsat să medităm prea mult. Acum când scriu, însă, mă gândesc la poienița din Dumbrava Sibiului, și mă întreb: unde sunt serbările de altădată? Cât de supărat trebuie să fie spiritul ce le-a animat, începând cu originalele mai-festuri, până la manifestările tovărășești bine gândite și organizate în cinstea „epocii de aur”! Pentru că din partea autorităților sibiene, de astăzi, nu vezi urme de interes față de ce se întâmplă aici…