SONY DSC
SONY DSC

Câteva zile de toamnă frumoase şi însorite. Aşa se anunţă finalul de săptămână. Şi pentru ca starea de bine dată de vreme să fie completată de timpul liber de calitate, iată evenimentele sfârşitului de săptămână. Alege la care participi!

Festivalul Egalităţii de Gen are loc până duminică. Organizatorii au pus la cale dezbateri, work-shop-uri, piese de teatru, activităţi pentru copii. Află programul complet de aici.

„Ne ţinem de carte” este un concurs ajuns la a II-a ediţie, ce se adresează liceenilor. Începe în acest final de săptămână şi se derulează până la finalul lunii noiembrie. Librăria Habitus este gazdă, şi dacă îţi doreşti să participi, află mai multe de aici.

Festivalul Tânăr se organizează în acest an pentru prima dată, de către Teatrul Gong. Are multe evenimente în program, şi niciunul nu trebuie ratat. Afla-le de aici.

Sibiu Guitar Meeting are loc sâmbătă, în Piaţa Mică. Pe tot parcursul zilei iubitorii de chitară şi cei ai muzicii ei se întâlnesc şi participă la fel de fel de activităţi ce au în prim plan, evident, chitara. Seara va fi un concert memorabil, dar mai multe despre eveniment află de aici.

„Take, Ianke şi Cadâr” se joacă sâmbătă şi duminică, la Teatrul Radu Stanca. Ambele reprezentaţii încep la ora 19. Detalii despre piesă citeşte aici.

Târgul Comunităţilor Rurale revine în Muzeul în Aer Liber. Anul acesta tradiţiile din Perişani, judeţul Sibiu, sunt împărtăşite celor care ajung în acest week-end în muzeu. Vezi aici programul.

„Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu”, proiectul cultural iniţiat şi finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, ajunge în acest final de săptămână în Ţara Oltului, unde gazde vor fi Cârţa şi Cârţişoara. Programul citeşte-l aici.

Ultima oră