Am urmărit vizita oficială a familiei Carmen și Klaus Johannis, la New York, cu prilejul celei de-a 70-a Adunări Generale ONU, atât cât am reușit să acopăr relatările din mass-media românești. Am rămas cu impresia că mai mult decât prezența cuplului prezidențial la un eveniment politic de nivel 0, în lume, vizita n-a adus un plus semnificativ României. Vreau să spun că nu mi se pare că am aflat ceva (de care nu știam înainte de vizită), ceva care ne va schimba viața socială, premierul inculpat și destinul nostru etern jucăuș. Una peste alta, a fost o ieșire în lume a șefului statului român, cu soția, ca o sarcină de serviciu. Cuminte, fără nimic spectaculos. Poate așa era normal să fie – privind din exterior. Sau poate numai noi vrem să auzim, cu orice prilej, lucruri senzaționale. C-așa ne-au obișnuit mass-media ale noastre. Adevărul e că lumea întreagă pare tot mai nervoasă, supărată, și nimic bun nu pare să-i aducă viitorul. Ei, dar să nu fim fataliști. Lucruri bune există și vor exista, dar nu înseamnă că trebuie să apară toate și în presă.
La noi, la televizor, în general, știrile au fost seci, în formatul obișnuit al comunicatelor oficiale. Comentariile au evidențiat punctele fierbinți de pe agenda sesiunii ONU (protecția globală a mediului, sărăcia endemică și refugiații afro-asiatici, războiul din Siria și pericolul ISIS) sau întâlnirile protocolare. Bineînțeles, numele cele mai des pomenite au fost ale Papei Francisc și președinților Obama și Putin. Perechea sibiană a trezit interesul jurnaliștilor români, cu precădere, aceștia fiind interesați ca președintele să aibă o presă pozitivă acasă. Discursul dlui Johannis, de la înalta tribună a ONU, a fost fără sclipiri de conținut, citit linear, monoton, de un om cu o mină plictisită, și n-a prea fost băgat în seamă. În schimb, Carmen Johannis, mereu veselă lângă un soț brusc îmbătrânit și posac, i-a convins pe ziariști, și la NY, că știe să zâmbească frumos, ca o vedetă de cinema. Oricum, de zece luni, nimeni nu se mai îndoiește de pasiunea ei după apariții în mass-media. Soția președintelui a fost „scanată” și comentată de presă, și de data asta, ca un fotomodel.
Indiferent de reflectarea mediatică a prezenței familiei Johannis, la New York, cât de reușită a fost vizita?, asta-i întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem toți sibienii care l-am „făcut” mare politician pe necunoscutul profesor de liceu, cu 15-16 ani în urmă, KWJ. După scepticul de serviciu din presa bucureșteană, bătrânul scriitor de ziare Ion Cristoiu, participarea președintelui României, la Adunarea Generală ONU, a „copiat-o” pe cea din 1990 a fostului președinte Ion Iliescu, care „a fost deosebit de utilă în planul interesului național”. În schimb, „vizita lui Klaus Iohannis a fost complet inutilă pentru interesul național. Poate doar pentru interesul lui Carmen Iohannis de a se poza cu Michelle Obama și a putea oferi presei pro-prezidențiale un nou prilej de a cînta Măreția Cuplului de la Sibiu. Având în vedere însă că voiajul s-a făcut pe banii statului, poza asta ne-a costat cam mult”.
Ei, ce părere aveți? Eu, unul, nu sunt de acord cu Cristoiu. Nu văd de ce vizita lui Iliescu, în 1990, la NY, a fost utilă interesului național, nici de ce vizita lui Johannis, de acum, a fost complet inutilă. Utilă nu putea fi, în toamna lui 90, vizita unui lider, sub a cărui oblăduire țara trecuse deja prin trei mineriade, după despărțirea de dictatură. Și nici vizita lui Johannis n-a fost inutilă, pentru că e președintele unei țări interesante chiar și pentru marile puteri, membră în marile cluburi politice euro-atlantice. Pentru o țară ca România, de fapt, asemenea vizite nu pot avea etichete: utile sau inutile. Ele doar contează. Contează dacă, în urma lor, liderii dovedesc că pot aduce un plus de bine pentru țară. Cât privește chestia cu poza dorită de dna Carmen Johannis, e un can-can dâmbovițean. Asta nu înseamnă că dna Carmen Johannis n-ar trebui să mediteze asupra propriei imagini publice de astăzi, după peste zece luni de când e soție de președinte. Poate va reuși să se vadă în culori mai realiste. Poate, eliberată de preocuparea exagerată de sine, va ști să-și ajute soțul să fie mai bine dispus, nu așa cum apare în imaginile de la Casa Albă, sobru și crispat, de parcă era în altă lume. Unii sibienii știu că, binedispus, Klaus Johannis poate fi chiar simpatic. Iar ca președinte, ar putea fi mai destins și prietenos. Poate și mai inspirat, cel puțin cât să nu mai depindă, în orice ocazie, de inspirațiile altora.
