Încă un pieton lovit de mașină. Era însă rupt de beat!

ambulanta masina politieUn bărbat în vârstă de 62 de ani a încercat să traverseze neregulamentar strada pe Constituției și a fost acroșat de o mașină, condusă de un sibian în vârstă de 54 de ani. La testarea cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că pietonul era băut bine.

În data de 27 septembrie, în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 62 de ani, domiciliat în oraşul Sălişte, a încercat să traverseze strada Constituţiei prin loc nepermis, fără să se asigure şi a fost acroşat de un autoturism condus regulamentar de către un sibian în vârstă de 54 de ani. ”Pietonul a fost rănit grav, fără a-i fi pusă viaţa în pericol, iar la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat un rezultat de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident de circulaţie”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Ultima oră