UPDATE - Accident deosebit de grav pe DN1 la Porumbacu de Jos. Șase persoane rănite! Doi sunt copii!

smurdUPDATE Cei doi adulţi, un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 36 de ani, au fost diagnosticaţi de medici. Bărbatul are fracturi costale, traumatism cranio-cerebral şi o posibilă ruptură de ficat. Va rămâne internat. Femeia a fost diagnosticată cu traumatism toracic, contuzie la glezna dreaptă şi la cotul stâng. Copiii au fost transportaţi la Spitalul de copii Luther.

Duminică dimineaţa, în jurul orei 10, a avut loc un accident de circulaţie în localitatea Porumbacu de Jos. Condiţiile meteo nefavorabile, viteza neadaptată şoselei ude au fost principalele cauze pentru care un şofer care circula spre Sibiu a pierdut controlul volanului. Într-o curbă, acesta a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, pe care l-a proiectat apoi înafara şoselei.
Imediat ce s-a anunţat accidentul la numărul de urgenţă 112, la faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, un echipaj de la Ambulanţă şi unul de descarcerare. A fost nevoie de atâtea forte de intervenţie pentru că numărul victimelor a fost mare- 6, dintre care 4 copii. Din fericire însă, cu toţii erau conştienţi şi nu au avut nevoie de descarcerare. Au fost transportaţi la spital pentru mai multe investigaţii.

Ultima oră