Participare activă pentru cardiologii sibieni la Congresul Societăţii Române de Cardiologie

manitiuMedicii cardiologi ai SCJU Sibiu, coordonaţi de Prof.univ.dr Ioan Maniţiu, au participat, în perioada 17-20 septembrie, la cel de-al 54-lea Congres al Societăţii Române de Cardiologie, eveniment cu participare internaţională din peste 20 de ţări – personalităţi de prestigiu ale cardiologiei româneşti, europene şi de peste ocean.

Ediţia din acest an s-a desfăşurat la Sinaia iar la manifestări au fost prezenţi peste 2500 de invitaţi.
Tema dominantă a Congresului a fost „Cardiologia – specialitate interdisciplinară”, astfel că numeroase sesiuni au fost interdisciplinare, cu participarea a numeroşi medici din alte specialităţi cum ar fi: ATI, neurologie, nefrologie, diabet, endocrinologie, oncologie, pediatrie şi medicină de familie. Totodată, s-au derulat mai multe sesiuni de imagistică şi de cardiologie intervenţională, de prezentări de caz, toate cu conotaţii practice evidente şi utile. Prin rotaţie, cardiologii sibieni au participat la toate sesiunile acestui congres.
De remarcat a fost faptul că, după modelul aplicat şi la Conferinţa Grupurilor de Lucru ale Societăţii Române de Cardiologie desfăşurată la Sibiu în primăvara acestui an, cele mai importante sesiuni au fost înregistrate audio-video pentru a fi distribuite ulterior pe pagina web a Societăţii Române de Cardiologie www.cardioportal.ro.
Prof. Dr. Ioan Maniţiu, medicul şef al Secţie Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a prezidat una din sesiunile ştiinţifice ale congresului, intitulată “Cazuri clinice”, în cadrul căreia au fost prezentate numeroase lucrări interesante, sesiunea având o structură de participanţi tineri şi de vârstă medie, specialişti şi rezidenţi.
„Invitaţii la conferinţă au acoperit toate ramurile cardiologiei: investigaţii invazive, investigaţii non-invazive, implantarea şi executarea de proceduri pentru tulburări de ritm, tulburări de conducere, patologie de cardiopatie ischemică cu implanturi de stenturi şi conferinţe legate de intervenţii chirurgicale în special în valvulopatii şi infarctul miocardic, a declarat Prof. Univ. Dr. Ioan Maniţiu, medicul şef al Secţiei Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu.
De asemenea Prof. Dr. Ioan Maniţiu a prezentat conferinţa “Boala aortică acută: provocare de diagnostic în serviciul de urgenţă”, care a fost deosebit de apreciată pentru utilitatea sa practică.
Totodată, prof. dr. Maniţiu împreună cu Dr. Gabriela Eminovici, medic primar cardiologie în cadrul SCJU Sibiu, au fost coordonatorii unor serii de lucrări  din patologia secţiei cardiologie a SCJU Sibiu, prezentate de medicii cardiologi primari specialişti şi rezidenţi din cadrul celei mai importante unităţi sanitare din judeţ.

Acestea au fost:
– „Dificultăţi în abordarea bolii Takayasu (prezentare de caz)” – Dr. Ioan Maniţiu, Dr. Delia Lazăr, Dr. Mădălina Urluescu;
– „Cauze rare de sincopă: tromboembolism pulmonar masiv, tromboză de atriu drept” – Dr. Ioan Maniţiu, Dr. Cristina Zagoni, Dr. Raluca Mitea, Dr. Florina Batâr, Dr. A Vanghelie;
– „Septicemie cu determinări tardive valvulare aortice severe” – Dr. Ioan Maniţiu. Dr. Gabriela Eminovici, Dr. Radu Cojan, Dr. Cornel Bitea,  Dr. Andra Bebeşelea, Dr. V. Raicea;
– „Altă faţă a bolii Lyme? Probleme privind miocardita infecţioasă” – Dr. Ioan Maniţiu. Dr. Gabriela Eminovici, Dr. Minodora Teodoru, Dr. G. Bălţat;
– „Infarct izolat de ventricul drept, la un pacient cu apnee în somn” -. Ioan Maniţiu. Dr. Gabriela Eminovici, Dr. G. Bălţat.
„Participarea a fost numeroasă, au fost foarte mulţi participanţi din toate centrele de cardiologie din ţară, cu o pondere foarte ridicată de tineri. Au fost atât sesiuni separate cât şi incluse în Congresul Naţional de Cardiologie privind participarea tinerilor rezidenţi, care au susţinut fie lucrări de tip poster, cu expuneri de cazuri concrete deosebit de interesante, fie prezentări orale foarte apreciate. În ceea ce priveşte participarea cardiologilor sibieni, aceasta a fost atât una pasivă, prin auditarea şi acumularea de informaţii din cadrul prezentărilor colegilor noştri, cât şi activă, prin lucrările susţinute. Consider că această manifestare ştiinţifică prestigioasă a avut darul de a ne ridica gradul de cunoştinţe, de educaţie medicală continuă, cu scopul creşterii calităţii şi performanţei actului medical”, a concluzionat Prof. Univ. Dr. Ioan Maniţiu.

Ultima oră