VIDEO FOTO Spectacol total în a II-a zi la Strongman Champions League de la Sibiu. Clasamentul final!

strong4După două zile de încercări herculeene, letonianul Dainis Zageris  a câştigat etapa din România a Strongman Champions League, competiţia celor mai puternici oameni din lume, care a avut loc pentru a doua oară la Sibiu. Acesta a ieşit la egalitate de puncte cu polonezul  Krszystof Radzikowski. Competiţia va fi transmisă pe canalele Eurosport 1 şi 2 în luna octombrie.

Dainis Zageris a fost desemnat câștigătorul etapei din Sibiu a “Strongman Champions League”, competiție sportivă ce a avut loc în acest weekend în Piaţa Mare. La finalul celor şapte probe de concurs, letonianul a înregistrat acelaşi număr de puncte cu polonezul Krszystof Radzikowski, campionul de anul trecut, de la Sibiu. Cum amândoi erau câştigătorii câte unei probe, departajarea s-a făcut după numărul de locuri secunde obţinute de aceştia, letonianul primind astfel titlul de cel mai puternic om al etapei din România.  Pe locul 3, la distanţă de doar jumătate de punct de primii doi clasaţi, s-a aflat olandezul Alex Moonen, urmat de bulgarul Stojan Todorchev, pe locul 4, cu 58 de puncte.
Estonianul Lauri Nami, care conducea după prima zi concursul de la Sibiu, a trebuit să se mulţumească cu locul 8, după ce s-a accidentat la ultima probă din prima zi, The Wheel Flip, suferind o ruptură la tendonul lui Achile. Deşi avea piciorul în ghips, sportivul nu a renunţat, duminică, să îşi încerce forţele în cadrul celor trei probe rămase, având de fiecare dată susţinerea publicului prezent.strong2
Şapte probe de foc
În prima zi a competiţiei, cei 12 atleţi au fost nevoiţi să concureze pe o căldură insuportabilă. Cu toate acestea, prima probă a competiţiei, Hercules Hold Cars, în care concurenții trebuiau să țină cât mai mult timp două mașini, urcate pe două rampe de 5.5 m lungime și 1 m înălțime, în suspensie, a părut floare la ureche pentru majoritatea concurenţilor. Bulgarul Stojan Todorchev a reuşit să câștige Hercules Hold Cars cu timpul de 30,11 secunde. Cea de-a doua probă, Log Lift, în care sportivii trebuie să ridice deasupra capului o greutate de 115 – 140 de kg, a fost câştigată de Krszystof Radzikowski, cu nu mai puţin de 8 repetări. Penultima probă a zilei, Bus Pull, a fost câştigată de Lauri Nami, cu 13,8 m. Ultima probă a zilei s-a dovedit şi cea mai grea, atât din cauza oboselii atleţilor, cât şi a căldurii în care au trebuit să concureze, trei dintre aceştia suferind accidentări, cea mai gravă fiind a estonianului Lauri Nami, care şi-a rupt tendonul lui Achile. strong3
În a doua zi a concursului, vremea a fost mai blândă şi soarele s-a ascuns printre nori, astfel că atleţii nu au avut mari probleme în a-şi măsura forţele. În prima probă, concurenţii au trebuit să ridice o mașină, din partea din spate, de cât mai multe ori cu putință, înainte de expirarea celor 75 secunde. La cea de-a doua probă, Forward Hold, sportivii trebuiau să ţină o greutate de 30 kg paralel cu solul, cu brațele drepte. Campionul probei s-a dovedit a fi Alex Moonen, care a reuşit să țină greutatea în aer cel mai mult timp. Ultima încercare, Frame walk, presupunea ca sportivii să transporte un cadru metalic de care sunt atârnate greutăți totalizând 300 de kg pe un traseu de 30 de metri, într-un timp limită de 60 de secunde. Martin Wildauer, campionul mondial în exerciţiu, ce îşi revine dintr-o gravă accidentare, aproape a repetat întreg traseul după ce a finalizat proba, spre încântarea spectatorilor, obţinând un timp excelent. Cu toate acestea, ultima probă a fost adjudecată de bulgarul Stojan Todorchev, cu timpul de 20,3 secunde.
strong1
Clasamentul final al etapei din România
1 Dainis Zageris (Letonia) 60 puncte
2 Krszystof Radzikowski (Polonia) 60 puncte
3 Alex Moonen (Olanda) 59,5
4 Stojan Todorchev (Bulgaria) 58
5 Martin Wildauer (Austria)  50,5
6 Jarno  Kirselä (Finlanda) 48,5
7 Daniel Gracia (Gibraltar) 47
8 Lauri Nami (Estonia) 40
9 Mark Jeanes (Tara Galilor) 40
10 Claudiu Holeleu Groza (Romania) 25,5
11 Alex Arginteanu (Romania) 18
12 Mutasem Srieh (Romania) 10

VIDEO FOTO Spectacol total în a II-a zi la Strongman Champions League de la Sibiu. Clasamentul final!

Alături de cei nouă atleţi internaţionali, au participat și trei sportivi români: Alexandru Arginteanu, Claudiu Groza și Mutasem Srieh. Așa cum era de așteptat, cei trei au primit cele mai multe aplauze și încurajări din partea spectatorilor, mai ales pentru curajul și determinarea de a concura cu cei mai puternici oameni din lume, sportivi profesionişti care participă frecvent la acest gen de competiții.

Strongman Champions League Piata Mare la Sibiu 2015
play-sharp-fill

Strongman Champions League Piata Mare la Sibiu 2015

Ultima oră

Comentariul meu

Publică