Se închide Piața Țărănească de la Sala Transilvania din Sibiu

piata taraneasca aniversare 3 ani sibiu (15)Consiliul Județean Sibiu a anunțat luni după amiază că Piaţa Transilvania nu se organizează în această sâmbătă. Decizia a fost luată de comun acord cu cei de la Camera Agricolă din Sibiu, iar motivul suspendării activității este că Sala Transilvania găzduiește o competiție importantă de dans sportiv.

Consiliul Judeţean Sibiu, împreună cu Camera Agricolă Sibiu, doreşte să anunţe toţi producătorii şi cumpărătorii care vin la Piaţa Transilvania că sâmbătă, 26 septembrie, Piaţa agroalimentară Transilvania nu se va organiza. Această decizie a fost luată întrucât Sala Transilvania găzduieşte timp de trei zile, în perioada 25-27 septembrie, Campionatul Naţional de Dans Sportiv, un concurs de mare amploare, cu participare internaţională, şi care va fi transmis în direct de un post de televiziune cu profil sportiv.
Piața se va redeschide însă în data de 3 octombrie, atunci când sibienii care obișnuiesc să facă aici cumpărături, pot să revină în locație.

Ultima oră