AVARIA de la Raiffeisen în Sibiu - REACȚIA oficială a reprezentanților băncii!

bancomatReprezentanții Raiffeisen Bank au trimis luni după amiază un punct de vedere oficial, legat de blocajul sistemului național de bancomate și POS-uri din România. Aceștia recunosc că au existat probleme în sistem, probleme ce au apărut în jurul orei 12.00 și au fost remediate în jurul orei 15.00. La Sibiu, clienții și-au pierdut răbdare și s-au arătat deranjați de această avarie.

După de Ora de Sibiu a semnalat problemele legate de funcționarea sistemului național de bancomate și POS-uri ale celor de la Raiffeisen Bank, oficialii acestei instituții au explicat oficial ce s-a întâmplat.
Într-o notificare oficială, Raiffeisen anunță că defecțiunea a durat aproximativ 3 ore, interval de timp în care clienții acestei bănci nu au putut să retragă bani de la bancomate și nici să efectueze plăți prin intermediul cardurilor. Și la Sibiu situația a fost tensionată. La ghișeele agențiilor Raiffeisen au fost cozi ale clienților care au avut de efectuat plăți on-line sau de retras bani din bancomate și nu au putut să efectueze aceste operațiuni.
”Astazi in jurul pranzului (putin dupa ora 12.00) POS-urile si ATM-urile Raiffeisen Bank au  fost indisponibile din cauza unor probleme de sistem intervenite la  procesatorul nostru de carduri, Euronet. In jurul orei 15.00 clientii au putut sa faca tranzactii cu cardurile de debit emise de Raiffeisen Bank si de asemenea, atat ATM-urile cat si POS-urile functioneaza normal incepand cu acea ora”, spun cei de la Raiffeisen, într-un document remis către Ora de Sibiu

Ai plătit comision în plus? Depune o plângere!
Cei de la Raiffeisen spun că s-a transmis o notă internă către toate agențiile bancare, prin care l-i s-a transmis acestora să nu se perceapă comisioane în plus pentru retrageri de sume de bani de la ghișee. ” Pe toata perioada acestui incident clientii, detinatori de carduri de debit au putut retrage numerar direct de la casieriile bancii, respectandu-se acelasi comision ca si la retragerile de la ATM-uri. Dacă sunt însă clienți care au plătit comisioane în plus, îi rugăm să depună o sesizare către bancă și vom remedia aceste probleme”, a declarat Anca Hașegan, de la departamentul de Comunicare și Relații Publice al Raiffeisen Bank România, pentru Ora de Sibiu.
”Ne cerem scuze clientilor pentru acest incident si va asiguram ca ne-am straduit ca timpul in care sistemul de carduri a fost afectat sa fie cat mai scurt”, a mai adăugat aceasta.
VEZI AICI IMAGINI CU BLOCAJUL BANCOMATELOR RAIFFEISEN BANK ȘI DECLARAȚII DE LA SIBIENII AFECTAȚI DE ACEASTĂ DEFECȚIUNE

Ultima oră