Veste devastatoare pentru Ponta. Ce au decis procurorii DNA-ului!

ponta DNAPremierul Victor Ponta a primit joi la orele amiezii vestea că procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au finalizat dosarul în care este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Ponta a fost trimis în judecată pentru 17 astfel de infracțiuni.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.
Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în libertate, Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Ultima oră