La Spitalul Județean Sibiu, mai exact la Unitatea de Primiri Urgențe, au fost aduși 4 pacienți, dintre care 3 adulți și o fetiță de 6 ani. Toți sunt victime ale accidentului avut loc joi seară pe DN1 la Scoreiu și în urma căruia o femeie de 45 de ani și nepoțelul ei de 3 luni, au decedat.
Fetița ajunsă la Urgență este în stare gravă, politraumatizată, cu traumatism cranio-facial, traumatism toracic, dar stabilă hemodinamic. ”Este sedată și intubată și va fi transferată pe secția de Terapie Intensivă la spitalul Luther”, spun medicii sibieni.
Dintre cei trei adulți, doi sunt bărbați și o femeie. Femeia are 26 de ani și este din Mârșa. Ea este șoferița vinovată de accidentul produs la Scoreiu. ”Este politarumatizată, conștientă și în curs de investigații la Computer Tomograf”, se arată într-o informare a SCJU Sibiu.
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Un barbat de 29 de ani din Mureș este de asemnea politarumatizat, conștient și în curs de investigații la Computer Tomograf. Celaltalt bărbat, în vărstă de 32 de ani din Cârța se află în investigații la CT dar nu am alte detalii despre starea sa.
VEZI ȘI: Accident cu șase victime pe DN1. O femeie de 45 de ani și nepoțelul de 3 luni au murit
Trebuiau să își boteze băiețelul decedat
Femeia care a murit în accident este originară din Mârșa, dar era plecată de 10 ani în Italia. Lucra la Roma ca menajeră la o familie italiană. Fiica ei, mergea și ea vara să o ajute. Tânăra vinovată de accident, a luat permisul de conducere anul trecut, chiar în Italia, dar nu avea experiență la volan. Aceasta a încercat să facă o depășire și a intrat pe contrasens, tamponând o mașină ce mergea regulamentar.
Revenim cu imagini de la locul tragediei. foto arhiva