Un tânăr care este plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dumitru Croitoru” din Sibiu, a primit duminică distincția de pompier de onoare al anului, chiar din mâna vice premierului Gabriel Oprea. Midrigan Filip-Mihai a dat dovadă de prezență de spirit la stingerea unui incendiu în care viața a aproape 30 de oameni era pusă în pericol.
Duminică, 13 septembrie, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a participat la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Pompierilor din România.
Cu acest prilej viceprim-ministrul pentru securitate națională a acordat titlul Pompierul de Onoare al anului, plutonierului major Midrigan Filip-Mihai din cadrul ISU Sibiu pentru prezența de spirit dovedită în îndeplinirea unei misiuni de stingere a incendiului, în urma căreia au fost salvați 25 de adulţi şi 4 copii.
Totodată, vicepremierul Gabriel OPREA a înmânat distincția Salvatorul de Onoare al anului, plutonierului major Baută Ştefan din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov, care aflându-se în timpul liber, a intervenit pentru acordarea primului ajutor pentru patru victime ale unui accident rutier, până la transportul acestora la unitățile spitalicești.
Pentru recompensarea efortului profesional depus şi a rezultatelor obţinute în îndeplinirea misiunilor încredinţate, cu ocazia „Zilei de 13 septembrie 2015 – Ziua Pompierilor din România”, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, 272 ofiţeri, maiştrii militari şi subofiţeri din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate.