Părinte Constantin Necula, „aiasta nu se poate!”

Ne cunoaștem și ne stimăm, cred, reciproc. Cel puțin din partea mea, v-ați bucurat mereu de stima și respectul cuvenite unui om ales în ceata slujitorilor lui Dumnezeu. M-au impresionat mereu verva spirituală, dezinvoltura garnisită cu umor de calitate, dar și larga cuprindere culturală și informațională a spațiului religios, și nu numai, în care vă manifestați vocația. Da, v-am simțit vocația de teolog, nu ca a unuia trăitor la înălțimile eterice ale scripturilor, ci ca tălmaci cu har, pentru omul de rând, al cărților alese. Cum s-ar spune, un teolog aflat într-o permanentă comunicare și comuniune cu mirenii. Ca preot, vă mai știu favoritul multor sibieni, în fața cărora v-ați câștigat credibilitatea duhovnicească.

Acestea fiind zise, veți înțelege gestul meu de-a vă adresa o scrisoare deschisă, după ce am aflat știrea că vă veți implica în mass-media de consum. Și nu într-un medium oarecare, ci unul care și-a câștigat o mare notoritate, prin stilul aparte de-a prezenta realitățile românești. Acelea care, de cele mai multe ori, sunt vesele și triste. Ca om cu un oarecare simț al măsurii, nu văd rostul promovării nemulțumirii perpetue și căutării nodului în papură cu orice preț. Ca ziarist, mă abțin să comentez libertatea de exprimare. Iar ca cetățean, mă întreb: cui prodest? În ceea ce vă privește, cred că un preot trebuie să-și „calculeze” cu mare atenție aparițiile publice. Simpla lui apariție arată ce hram poartă. La început, oamenii vor fi foarte interesați să vadă cu ce veniți nou în peisajul mediatic național, și-așa destul de saturat de accentele… exagerate ale libertății de opinie. Apoi vor căuta legătura d-voastră cu restul producției tv. Și-atunci vor începe comentariile… Și nu uitați: zeul producției va fi audiența!

Dar până atunci, vă întreb: credeți că veți aduce producției un plus de … ce? Profesionalism jurnalistic? Talent actoricesc? Picanterii umoristice? Sunteți convins că „rolul” pe care îl veți avea va fi pe sufletul d-voastră, la fel ca preoția? Eu, unul, v-aș fi înțeles chemarea asta, dacă n-aș avea destule motive să cred că preoția vă reprezintă, dar o văd acum incompatibilă cu animatorul vieții publice, care veți fi.

Vă îndemn, părinte Necula, să mai meditați de partea cui vă situați: de partea animatorilor, mereu pe gustul publicului, sau de partea învățătorilor celor care vă ascultă și vă respectă, ceea ce nu presupune neapărat satisfacerea gustului public. Iată, avem un subiect greu la ordinea zilei: criza refugiaților afro-asiatici. Această criză nu ne va ocoli. De ce n-ați conferenția, în spațiul public, pe acest subiect? Știți bine că marele pericol este ca, din nou, în Europa, xenofobia să se întâlnească cu interesele politice. Și nu va fi o întâlnire pacifistă. În acele condiții, cine va apăra soluția creștină – singura ieșire pacifistă din criză? Evident, Biserica. Pentru asta are (și va avea tot mai multă) nevoie Biserica de preoți ca d-voastră. Pentru ca oamenii să nu cadă, din nou, în capcanele vechi ale ideilor propagandistice. Dați Bisericii ce este al Bisericii și mass-media ce merită!

La final, vă rog să aveți în vedere buna intenție, la originea demersului meu publicistic. Consider că este un gest frățesc, în legătură cu opțiunea unui membru al clerului din urbea noastră, unul din cei mai cunoscuți și iubiți preoți sibieni. De aceea, inspirat de ce i-a spus Regelui Carol I ministrul său de Interne, Lascăr Catargiu, când Suveranul României era pe cale să accepte nerespectarea unui principiu de căpătâi al menirii sale dinastice, și după știrea ce vă anunță drept viitor animator public, vă declar și eu, cu toată sinceritatea: „Părinte Constantin Necula, «aiasta nu se poate!»”