Un nou festival pe agenda de la Sibiu. La Teatrul Gong!

apolodor-ft-sibiuTeatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, prima ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Ediția pilot a Festivalului Tânăr de la Sibiu reunește artiști din Franța, Germania, Polonia, România și Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și în Librăria Habitus. Festivalul este o inițiativă curajoasă ce s-a născut din necesitatea de a oferi spectacole specifice tuturor publicurilor pentru care Teatrul „Gong” lucrează. Fiecare vârstă are nevoile, problemele, plăcerile ei şi Teatrul Gong încearcă să răspundă tuturor acestora cu spectacole diverse, cu poveşti clasice şi contemporane, formule teatrale noi, cu ateliere, conferinţe interactive şi concerte. „Pentru noi a fost important ca prin acest program să definim două secțiuni cheie: copii/kids și tineret/youth. ”, a declarat Adrian Tibu managerul teatrului. Ca un inedit în secțiunea kids vor fi prezentate, printre altele, în premieră, un spectacol pentru copii cu vârsta între 0 și 3 ani, dar și un spectacol cu proiecții speciale pentru care cei mici vor primi ochelari 3D. În secțiunea youth au fost selectate spectacole care se adresează direct adolescenţilor, vorbind despre problemele lor – de la şcoală şi de acasă, cu profesorii, colegii sau părinţii – şi urmate de discuţii cu publicul, show-uri de dans, ateliere de teatru – forum şi conferinţe despre animaţie.
Primii artiști confirmați în programul oficial din perioada 30 septembrie – 4 octombrie sunt actorii Teatrului Național din Cluj Napoca. Alături de Ada Milea, actorii Dragoş Pop, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Adriana Băilescu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa și Adrian Cucu vor reinventa povestea celebrului pinguin Apolodor într-un spectacol – concert exaltant. Evenimentul va avea loc vineri, 2 octombrie, ora 20:00, la Sala Thalia din Sibiu.
„Apolodor este un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului lui Gellu Naum. În loc de fotografii, el are un ecran cu umbre mișcătoare. În acea zonă, orice om își poate schimba forma pentru a deveni personaj. Există și personaje (în special animale) care îndată ce ies din ecran pot părea oameni. Se interacționează mult cu publicul, iar echipa muzicală e mereu gata să pară transportată în altă parte a Globului. Memoria tuturor este ajutată de hârtiuțe lipite peste tot (inclusiv pe instrumente și personaje) și povestea se recompune cu ajutorul unui personaj care locuiește în frigiderul mobil al pinguinului. Cântecele sunt adaptări ale vechilor piese de pe albumul Apolodor. Pe acea înregistrare am cântat împreună cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru și Adrian Mihai, iar acum am reconstruit piesele folosind actori ai naționalului clujean. Sper să transmitem măcar o fărâmă din frumusețea acestui text minunat.”, a declarat Ada Milea.
Acest eveniment este finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin fondul de timbru teatral.
Biletele pentru ediția pilot a Festivalului Tânăr de la Sibiu vor fi puse în vânzare începând cu data de 18 septembrie atât la sediul teatrului, cât și online prin teatrulgong.ro și eventim.ro, în Librăriile Humanitas și în magazinele Germanos, Domo, Orange și Vodafone din toată țara. Prețul unui bilet variază între 7 și 15 lei, în funcție de spectacol și locul în sală. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

Un nou festival pe agenda de la Sibiu. La Teatrul Gong!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică