Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o avertizare meteo de ploi și vijelii. Vorbim de cod portocaliu valabil în Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița și cod galben în alte 14 județe, printre care și Sibiul.
Meteorologii au emis, joi, o avertizare meteorologică tip Cod portocaliu de ploi pentru patru județe, valabilă în perioada 10 septembrie, ora 20,00 – 11 septembrie, ora 10,00, și una Cod galben ce vizează 14 județe.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Codul portocaliu vizează județele Gorj, Vâlcea, Argeș și zona de munte a județului Dâmbovița. În aceste regiuni va ploua abundent, începând de joi seara, iar cantitățile de apă vor depăși local 50 de litri/metrul pătrat și, izolat, 70 de litri/metrul pătrat.
Avertizarea Cod galben este emisă pentru Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, precum și zona montană aferentă. Astfel, în județele Timiș, Caransebeș, Mehedinți, Dolj, Olt, Giurgiu, Ialomița Prahova, Teleorman, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, în intervalul menționat, ploile se vor intensifica. Vor fi mai ales averse și se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 25 — 30 de litri/metrul pătrat și, izolat, 50 de litri/metrul pătrat.
În sudul și sud-vestul teritoriului, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 — 55 kilometri/oră, iar în sudul Banatului și pe crestele montane se vor depăși temporar 70 kilometri/oră.