E oficial – Carabulea a vândut un sfert din acțiunile de la Carpatica

banca carpatica - soseaua alba iuliaUn pachet cu 25 la sută din acțiunile Băncii Carpatica, ale unui grup de acţionari din care fac parte omul de afaceri Ilie Carabulea, Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tănase şi Atlassib, au fost vândute către JCF III Europe Holdings L.P.

JCF III Europe Holdings L.P., un vehicul al fondului de investiții JC Flowers III, a semnat un acord pentru achiziția unui pachet de 25% din acțiunile Băncii Carpatica de la un grup de acționari între care se numără Ilie Carabulea, fondatorul băncii, care se află în prezent în arest, anunta euractiv.ro.
JC Flowers va prelua acțiunile și intenționează să participe și la majorarea de capital anunțată deja de bancă dacă anumite condiții sunt îndeplinite, precum obținerea aprobării băncii centrale (BNR).
Alături de Carabulea, în prezent cel mai mare acționar al băncii din Sibiu cu 41,3% din acțiuni, vor mai vinde partenerii săi Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tănase și compania de transporturi Atlassib, deținută tot de omul de afaceri sibian.
Carabulea caută de mai mulți ani un cumpărător pentru banca sa, dar mai multe încercări de a încheia o tranzacție au eșuat de-a lungul timpului.
Omul de afaceri se află de mai multe luni în arest, fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, în dosarul Carpatica Asig. Deși faptele de corupție de care este învinuit au legătură cu firma sa de asigurări, nu cu banca, BNR i-a retras lui Carabulea dreptul de vot la nivelul Băncii Carpatica, și i-a recomandat să-și vândă participația.
Ziarul Financiar a scris recent că fondul american JC Flowers, cu active de 9 miliarde de euro şi înfiinţat de un executiv de la Goldman Sachs, ar fi interesat să preia şi Banca Carpatica şi divizia din România a Piraeus Bank într-o încercare de a forma o bancă demnă să intre în top 10. Sursa: euractiv.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică